Dragă mi-e țara !

Dragă mi-e țara !

Dragă mi-e țara, din pravili bătrâne,
Zidită-n glorii, de armii române.
Dragi, îmi sunt, Craii gândirii semețe,
Ctitori de datini, de legi voronețe.

Dragă mi-e țara, doinirii române,
Cu freamăt de frunze, și fluiere-n stâne.
Dragi, îmi sunt plaiuri, cu mii de mioare,
Cum rumegă ierbi, cum ling drobi de sare.

Dragă mi-e țara, Carpaților roată,
De-i timpul senin, de vântură zloată.
Dragi, îmi sunt ape, cu lunci până-n maluri,
Cum sună zglobii, din coama de valuri.

Dragă mi-e țara, din codri sâlhuie,
Cum mișcă din ramuri, când doruri o suie.
Dragi, îmi sunt verzi, poienile țării,
O lume de basm, ce-ndeamnă visării.

Dragă mi-e țara, bogată-n omături,
Dospind primăveri, sub albele-i pături.
Dragi, îmi sunt oamenii, o..., dragi îmi mai sunt,
Iubiri fără margini, izvoare de cânt.

Dragă mi-e țara, din gânduri bătrâne,
Cum mângâie vremi, cu vorbe blajine.
Dragi, îmi sunt tinerii, în iureș furtună,
Cum ageri de gând, seninuri adună.

Dragă mi-e țara, puterii de veacuri,
Altar de izbânzi, din dușmane arcuri.
Dragi, îmi sunt chipuri de Domni și Domnițe,
De oameni români, de mândre cosițe.

Dragă mi-e țara, când astăzi desfoaie,
Ce-i bine, de rău, și-n bine s-ogoaie.
Dragi, îmi sunt, inimi roind omenia,
Lumii Luceafăr prin vremi: România !