Lumini, încremenite, în ramuri și frunzare,
Cântări, de mult apuse, în haina suferinții,
Le resimțim, spasmodic, doar..., când ne mor părinții.
Cărări șerpuitoare, sunt, urme de picioare,
Bătute-n lung de țară, în drumu-i către soare,
Poemele..., sunt ochii, domnițelor uitate,
În focul bătăliei, dar, pururi..., adorate.
Iar apele, iscate, în vajnice torente,
Au dus, din faima țării, și-n alte continente,
Dumbrăvile vieții, mereu..., aduc aminte,
De suferinți trecute, de mergeri..., înainte!