Ci visul muncii-n sete de adaos,
Credința lui, spoită de milenii,
C-o dulce încântare, de repaos!
Duminica, e-o trecere pe punte,
Oricât am bea, cinstind, fără repaos,
Căci nunți, ce trec în leagăne mărunte,
Cresc viața lumii-n tumultuos adaos!
Duminica, nu-i sărbătoarea lenii,
Ci un prinos de lacrimi, la morminte,
Ca să-ndulcim, cu psalmi și cu ectenii,
Funestul joc, ce-l știm de mai 'nainte!
Duminica, ar ține-o veșnicie,
De n-ar fi noaptea, să împartă vise,
De n-am fi noi în sine-o armonie,
Ce leagă vremii punți peste abise!