Pământul, în mișcare,
Te leagănă, te simte,
Din codri, din izvoare,
Din valuri sunătoare.
De când îmbracă vremuri,
Tu prinzi să te cutremuri.
Ci om, născut din stâncă,
În noi, spre fiecare,
Ești, ca să muți o stâncă,
O floare, mai la soare,
O viață, visătoare.
Pământul, are știre,
Dar, ține tăinuire.
Când moartea ne răpune,
Abil..., curtenitoare,
Un semn la cap ne pune,
Dar, e-o mistificare:
Ea, nu-i conservatoare !
Narcoza ei, tot schimbă,
Cuvintele pe limbă !
Se pare, deci, că soarta,
Eternă-n dedublare,
Renaște, ca și arta,
Din ritmuri, sunătoare,
Eterna ei..., cântare !