visez roiuri anateme,
lumi nemaivăzute,
pe când sufletu-mi,
uitat afară,
pe o bancă,
de aseară,
cu alt suflet care-l știe,
logodindu-se în taină,
sub imensități tăcerii.
Noaptea cade-o ploaie deasă,
care spală dulci păcate,
până-n zori,
când din iubire,
încolțește,
veșnicia,
flori plăpânde,
fericirii!