Horia
Poezie de Mihai Eminescu despre Dumnezeu, Rușine, Cugetare, Suflet, Copii, Nume, Vechi, Lună, Față
votează acum
adaugă un comentariu
Horia
Să priveasc-Ardealul lunei i-e ruşineCă-a robit copii-i pe sub mâni streine.
Ci-ntr-un nor de abur, într-un vă1 de ceaţă,
Îşi ascunde tristă galbena ei faţă.
Horia pe-un munte falnic stă călare:
O coroană sură munţilor se pare,
Iar Carpaţii ţepeni îngropaţi în nori
Îşi vuiau prin tunet gândurile lor.
- Eu am, zise-un tunet, suflet mare, greu,
Dar mai mare suflet bate-n pieptul său
Fruntea-mi este albă ca de ani o mie,
Dară a lui nume mai mult o să ţie.
- Nalţi suntem noi munţii, zise-un vechi Carpat,
Dar el e mai mare, că ni-i împărat.
Atunci luna iese, norilor regină,
Fruntea lui cea pală roşu o-nsenină,
Galbenele-i raze încing fruntea-i rece,
Că părea din munte diadem de rege.
Şi un stol de vulturi muntele-ncongior,
Cugetând că-i Joe, dumnezeul lor,
Când în miezul nopţii, cununat cu nimb,
Fulgere aruncă sus de pe Olimp.
Data scrierii: 1866
Poezie de Mihai Eminescu despre dumnezeu, rușine, cugetare, suflet, copii, nume, vechi, lună, față.
Mihai Eminescu 1850-1889, cel mai mare poet roman si unul din marii poeti universali
S-a născut pe: 15 jan 1850.
S-a stins din viaţa în data de 15 jun 1889, la vârsta de 39 ani.
S-a stins din viaţa în data de 15 jun 1889, la vârsta de 39 ani.
Nu există comentarii!
Rate this writing:
=
