Mor..., visând la pâine, înecați în sânge.
Foamea, în orbite, crește globii mari,
Prin stomacuri urlă, hoarde de tătari.
Omenire surdă, care miști rachete,
Cum lași tu să moară, un popor sub soare ?
Numai ce rămâne, de la mari banchete,
Ar putea s-aducă, multă alinare.
Ce-i dacă sunt negri ? Nu-s și ei o lume,
Plină d-energie, de-o credință nouă ?
Poate viitorul, li-e sortit anume,
În Sahara vieții, să aducă rouă !
Te întoarce dară, grabnic, omenire,
Unde plâng copiii, zilnic, nemâncați,
Du-n Biafra pace, pâine, și iubire,
Ca să ștergi rușinea, c-ai uitat de frați !