Din vremi, când mai erau altare,
Când toată liota de spini,
O pârjoleam cu-n nimb de soare!
În mine, scad treptat lumini,
Regrete-n clipe solitare,
Și parcă simt dureri de spini,
Și parcă-ntunecă-n altare!
În lume, scad treptat lumini,
Și-n urmă bântuie uitarea,
Iar eu în Tei, văd numai spini,
De parcă mi-am pierdut visarea!