Din vremi când mai erau altare,
Când toată liota de spini,
O pârjoleam cu-n nimb de soare.
În mine scot treptat lumini,
Regrete-n clipe solitare,
Și parcă simt dureri de spini,
Și parcă-ntunecă-n altare.
În lume scad treptat lumini,
În urmă bântuie uitarea,
Îmi pare totul numai spini,
De parcă mi-am pierdut visarea.