Când doruri ard în dor tămâie,
Tristețea unor vechi biserici,
O simt din praguri cum mângâie.
Din fumuri iscodesc silința,
Neprihănită să arate,
Icoane supte de credința,
Atâtor buze tremurate.
O salbă mândră de lăcașuri,
Răbdarea strânge de milenii,
Așa cum au reprins Luchienii,
Eternul farmec din imașuri.