Iubire !

Poezie de Constantin Obadă despre Curaj, Prietenie, Jocuri, Tragedie, Comunism, Foc, Regret, Oameni, Admirație, Armonie

Iubire !

Iubesc, tarlaua țării, cu grâna colectivă,
Ca primăvara Mai-ul, cu teiul, deopotrivă,
Iubesc umana muncă, în ritmuri cadențate,
Cu zorul și cu sporul, care-o-ndrăgesc, în toate.
Iubesc, satele mândre, cu noi cușme de țiglă,
Tăiate de șosele, lucioase ca o rglă,
Ce duc traiul vieții, acum, în socialism,
Spre magistrala lumii, ce suie-n comunism !
Iubesc, doine și jocuri, ovații, noi cântări,
Și horele sprințare, cu vesele strigări,
Și straiele, ca-n basme, migala multor mâini,
Un curcubeu de haruri, rămase din bătrâni.
Cu jocul și cu cântul, noi, fermecăm popoare,
Și imn de slavă, păcii, tot buciumăm sub soare,
Iubesc, orașe zvelte, cu norii pe terase,
Cu ochii mari, neonici, și cu priviri lăptoase.
Cu brațele balcoane, pe margine cu flori,
Copile roz-bălane, cu nurii sclipitori,
Ca tinere cochete, încearcă noi modele,
Și străzile se-mbracă, cu țesături de schele !
Iar când drumeți, străini, ne vor prietenia,
Le-admiră eleganța și-n linii armonia !
Ca babe cobitoare, plâng triste mahalale,
Că zilnic, omul meșter, le sfâșie din poale.
Că le-a grăbit sorocul și-nalță ghilotine,
Să tragă-n ele bezne și umede ruine.
La marea sărbătoare, eu vin cu flamuri roșii,
Și cu-n regret în suflet, că nu sunt și strămoșii.
Iubesc socialismul, știința care-i pune,
De strajă, peste plaiuri, stâlpi 'nalți de tensiune,
Legați, cu lungi odgoane, ei zarea o petrec,
Și din stihii de ape, lumini trag la edec !
Vibrând solemn în strune, duc grele energii,
Ce-aprind în noapte stele și-n case bucurii !
Cătune, cufundate caîntr-un ochi himeric,
Au dat uitării veacuri, de teamă și-ntuneric !
Din lacuri nevăzute, din mări, fără de cheiuri,
Iscate din adâncuri, pornesc mii de motoare,
Și duduind pe roate, duc veacul în spinare,
Iubesc, sudoarea neagră, pe fețe de mineri !
O tragedie-a vieții, în vremile de ieri,
Când, bolta subterană, pe umeri, nu apasă,
Curajul prometeic, amprenta muncii aleasă,
Ortacii, dau semnalul, și scot pădurea neagră !
Cândva, era în soare, în soare azi aleargă,
Iubesc, vulcanul țării, încins cu brâu de focuri,
Din care curg, topite, oțelurile-n blocuri,
Un fluviu roșu-n valuri, din cupe se prefiră !
În goluri de tipare, când oțelari transpiră,
Iar când din mari furnale, scântei pușcă în spații,
Simți sulful epopeic, al noi-i generații !
Iubesc, steaua culturii, iradiind lumină,
Șuvoiul ei de raze, în minți cum se îmbină,
Cum se prefac în arcuri, și trag, în neștiință,
Ca patima de-a ști, s-o prind-orice ființă !
Sunt mândru azi, de mine, că era cu atomul,
A născocit-o mintea și-n cosmos zboară omul !
Caiet - Constantin Delaozana
Poezie de Constantin Obadă despre curaj, prietenie, jocuri, tragedie, comunism, foc, regret, oameni, admirație, armonie.
© Acest continut apartine 100% rightwords.ro
Rate this writing:
Generează un alt cod=  

Constantin Obadă (1925 - 1974) Poet și actor român

S-a născut pe: 25 may 1925.
S-a stins din viaţa în data de 25 jan 1974, la vârsta de 48 ani.