Minciuna !

Minciuna !

O..., cum îți cade voalul, când treci pe lângă mine,
Deși..., tu, pari o Zână, cu bucle aurii,
Ce vine, surâzăndă..., din zările senine,
Ca dimineți de vară, pe raze..., argintii.

Divină plăsmuire, cu mers..., de căprioară,
Cu câtă gingășie, în toate..., te strecori,
Ești..., frumusețea, care, lucește înafară,
Dar..., care, înlăuntru, e dracul pe comori.

Șireată și suavă..., un zâmbet, toată fața,
Cu-n aer demn și grav, c-o vervă..., delirantă,
Răstălmăcești, în oameni..., credințele și viața,
Și râzi, în urma lor..., cum râde o bocantă.

Mai sunt, în lume, zâne..., ce par, fermecătoare,
Cu brațe diafane..., și inimile reci,
Dar..., naște vremea leacul, acestor ursitoare,
Ce-or putrezi, în umbra uitărilor..., de veci.