Cu setea minții se ogoaie.
Unde-i pământul mai arid,
Viori de dor, i-adună ploaie.
Deochii lumii noastre, prind,
Izvoare-n copcă de umbrare,
Cum iarna prinde un colind,
În geamuri, ochiuri de cântare.
Lăsteri de vis, sprințari ațin,
Neptunul, dunelor deșarte,
Ca floarea unui alt destin,
Sublim, să picure, nemoarte !