Sclipește-n depărtări astrale,
Candori spoite, zări albastre,
Ce par visate, ideale !
Dar cînd o vezi, ce greu respiră,
Din fumul neroziei noastre,
Oricât i-am mai cânta din liră,
Ea strânge-n farmece, dezastre !
Noi sclerozăm plămânii lumii,
Nu-n triste, biblice, canoane,
Ci c-am aprins altarul lumii,
De ard păduri și mor oceane !
De tine, sfântă-nțelepciune,
Se leagă, primenirea sorții,
De nu vrei ca să fim genune,
Sublimă-n veșnicia morții !