Când bate ziduri, când șiroaie-n geamuri,
Simt cum plânge setea în carul nevoii,
Care păoartă norul, care mișcă ramuri.
Prind a înțelege lumea în mișcare,
Cum ea chipul vieții, cu noi inși îl schimbă,
Ca și marea-n valuri nu-i decât mișcare,
Căci tot ce-i mișcare, cânt-aceiași limbă.