Din lumi ce par nemărginite,
Și rătăcesc și eu prin ele,
Ca vise-n tainice ispite!
Acolo-n vaste, dulci mistere,
Reface firea firul vremii,
Când voluptăți dosind unghere,
Erau sortite anatemii!
Spoiesc cu umbre stălucite,
Altarul lor uitat de stele,
Și plâng cu lacrimi primenite,
Comori din vechile castele!