Întunericul profund,
Eu cat ochii dragi de fată,
În privirea-mi să-i ascund.
Și ei vin ca niște stele,
Luminându-mă cu sârg,
Eu răsar lumi între ele,
Și le strâng cu noapte-n crâng.
De atâta poezie,
Sufletu-mi pare nătâng,
Fața ei dulce rozie,
Tremură când prind s-ating.
Și ne prind zori-n poiană,
Obosiți de lung amor,
O pornim hai-hui la gară,
Regândind al serii dor.