Întunericul profund,
Așa cat eu ochii dragi de fată,
Cu privirea să-i ascund.
Și de vin ca niște stele,
Luminându-mă ușor,
Eu răsar lună din ele,
Tremurând un crâng de dor.
De atâta poezie,
Sufletul meu e nătâng,
Fața ei dulce rozie,
E spasmodică de-o strâng.
Când ne prind zori-n poiană,
Fericiți de lung amor,
O pornim hai-hui la gară,
Regândind al serii dor.