Copii precoci, ai vremii mele,
Schimbați pe cruce, data morții:
„ Plecat, concediu, șarul sorții ”.
In locuri triste nemuririi,
Zvârliți semințele iubirii,
Să prindă rădăcini pădurea.
Pe unde brazii, cad aiurea.
Știu, cultul morților va zice,
Că timpul, încă nu-i propice.
Dar, cine dup-a doua mie,
Va mai strica, un loc de vie ?