Să-nfrâni forfota din lavă,
Să legi năpasta c-o centură,
Să simtă lumea că nu-i sclavă.
Nu răsturna oceanul vremii,
Ca să pierim în vre-o stihie,
O..., nu ne da iar anatemii,
Cum ne-ai mai dat, din veșnicie.
O știm, ți-am zdrențuit cununa,
În setea noastră de-nălțare,
Dar, închegându-te cu luna,
Ți-am ogoit sublimă stare.
Dar porți și tu o vină,
Că prea ne-ai răsfățat gândirea,
Prea ne-ai iscat în drum,
Să nu-ți ghicim din zare firea.