Când scapăr de iubire, tu arzi în mine pară,
Când gândurile bune, cu sârg mi se-ncunună,
Te simt în mine mare, cum râul meu adună.
Când valuri bat furtună, tu curgi numai speranță,
Când deznădejdea vine, tu sufli cutezanță,
Când par învins de soartă, tu picuri biruința,
De trec coșmaruri triste, și-nving neiscusința.
Când dușmanii îmi neagă româna ctitorie,
Când gata-s pentr-o clipă, să-mi pierd din omenie,
Când nu găsesc o cale, decât slova rapace,
Tu cumpăn-a gândirii, deschidem drum de pace.
Când mă cuprinde dorul de cântecele mele,
Când râd copiii vieții și zburdă prin vâlcele,
Când țara liniștită, evocă lupte grele,
Prin temple de cultură, ori prin păduri de schele,
Te simt Partid în toate, și îndemnat de ele,
Eu sui Carpații noștri, și mă afund în stele.