De dragul
oamenilor
am
sângerat
în coclauri
să piară
balauri.
De dragul
lor
am
suportat
nevolnica
ură
ca
pasărea
inimii
să urce
veacul
în
stele!
De dragul
oamenilor
cer
acum
o vorbă
bună
oarecum...
Aceiași dragoste aștern,
Să urci spre glorie eternă,
Cum din istorie se cern,
Iubiri din dragoste maternă!
Și mai aștern covor de zor,
Roit de-o inimă fierbinte,
Ca tot ce pare trecător,
Să creasc-aducerii aminte!
Nu cătați prieteni tinereții mele,
Suferinți eterne lăcrimând din stele.
Nu cătați din vicii să-ntocmiți o gamă,
Cine nu aleargă patimii când cheamă?
Suferința vieții chiar de-i lungă cale,
Singură se trage ca un râu la vale,
Ce...
O, Prometei ai vremii mele!
Neostenit ca voi mi-i teamă,
Când scăpărați senin din stele,
Reflexe bune să nu geamă!
Idei ades străluminoase,
Scăpate patimii viclene,
Aduc răceala morții-n oase,
Și mii de lacrime în gene!
O,...
Sublim poetul m-a numit,
Din trestii gânditoare,
Ades răscolitoru-i mit,
Tânjește și mă doare!
Când mă adie dulci zefiri,
Mă arcuiesc iubirii,
Dar de mă bântuie vampiri,
Apocalips sunt firii!
Sublim poetul m-a numit,
O trestie-a gândirii,
Creând astfel eternul mit,
Ce suie devenirii!
Când mă adie dulci zefiri,
Molatic cad iubirii,
Dar de mă bântuie vampirii,
Aprind vulcanii firii!
Din valea lumii mă desprind,
Masiv cu chip de cetățuie,
Și ca dorința din colind,
Cântarea mea în valuri suie!
Iar când visez întrezărind,
Adâncul lumilor albastre,
Din strălucitul lor colind,
Renasc cântării vremii noastre,
Mă joc cu limba ca un melc,
Ce trece singur lin grădina,
Dar până-i caut rime-n telc,
Zorind îi primenesc lumina!
Să nu lași valuri de acumi,
Naiv dorindu-și alte lumi,
Oriunde-ai fi pe-al vieții drum,
Sperând trăiește-te acum,
La ce folos când ești moșneag,
Să speri vieții alt meleag?
Când morții vremi te-or soroci,
Pate cei vii n-or mai boci,...
Sfârșitul l-am gândit prelung,
Când osteneam să schimb pământul,
Cînd timp aveam să sar s-ajung,
Din spații crude infinitul!
Dar m-am trezit că drumul meu,
Cu mii de drumuri se-ntretaie,
Cu tot eternul Dumnezeu,
Nu-i decât...
Când curg din mine ape clare,
În zori spre țărmuri infinite,
Nu sunt decât imaginare,
Istorii veșnic pomenite!
Când curg din mine sfinte vise,
În prada patimii bolnave,
Nu sunt decât dureri deschise,
Iubiri ce cad dorinței sclave!...
Am tot strâns din necuprins,
Setea lacrimi-n prelins,
Tremurând dorințe mii,
Peste-a mărilor stihii,
De-am atins ce-i omenesc,
Sinei mele mulțumesc!
De-am pierdut anii dintâi,
Cu sparența mă mângâi,
Că în seri ploioase, reci,...
Armonizând lumea-n milenii,
Ades din jale s-a-ntâmplat iubirea!
Dar lăcrimarea unor genii,
Mereu i-au primenit simțirea!
Adesea prind idei stelare,
Din noaptea lumii care vine,
Cuvinte-n raze solitare,
Ce scapără visări-n sine!
Dar le zăresc apoi prin clime,
Cum ostenesc idei neclare,
Cum vor să cânte cu-alte rime,
Eterna lumilor mișcare!
Ce demoni Doamne port în piept,
De nu mă lasă să respir?
De ce m-ai miruit nedrept,
Natură tu cu elixir?
La ce tot iști în arca mea,
Comori gândirii clare,
Când ai sortit ca orice stea,
Să pier uitării-n zare?
Te duci acolo-n țări mai calde,
unde dorm vise-n vechi smaralde,
Unde măslini pe orice cale,
Foșnesc din frunze osanale!
Te duci în arca nemuririi,
Unde cresc farmecele firii,
Unde sublimele lăute,
Alină-ncet dureri știute....
Stăbat în mine alte lumi,
Din vremi cândva barbare,
Eu din zenitul altor culmi,
Mai cerc a lor mișcare!
Cum doruri bat iubirii lin,
În ritmuri noi romanța,
Fermecătorul lor declin,
Îmbracă-n timp distanța!
Atâtea gânduri stau să vie,
Din lumea încă ne-ntrupată,
De parcă marea tragedie,
N-am fi jucat-o niciodată!
Eu o ascult cum înfioară,
Aceiași sfântă desfătare,
Până lumina ei stelară,
Aprinde-n suflete alt soare!
Tânăr urci vioi pe scara vieții,
Dezlegând gândirii noi șarade,
Suflet necuprins cum sunt poeții,
Iști din clipe veșnice balade!
Când te bat urgii mereu din urmă,
Decâderea urcă înălțării,
Rareori o patimă mai curmă,
Timpul tău...
Pleca-ne-vor uitării vorbe,
Sublime timpuri care vin,
Cum marea-n valuri se resoarbe,
S-ogoaie zbaterea-i mai lin.
Pierdute-or sta a noastre vise,
Până cohorte de urmași,
În era altor paradise,
Ne-or zice simplu: vechi incași.
Poezie de 
