Suferinți eterne lăcrimând din stele.
Nu cătați din vicii să-ntocmiți o gamă,
Cine nu aleargă patimii când cheamă?
Suferința vieții chiar de-i lungă cale,
Singură se trage ca un râu la vale,
Ce mișcă simțirea adâncindu-mi rana,
E durerea lumii tremurând sărmana.
Nu cătați prieteni versuri geniale,
Nici dorinți deșarte sorbind ideale,
Căci nu scriu poeme de dragul valorii,
Să culeg disprețul prin raza candorii!
Cine n-are cuget și nici darul sorții,
Nu mă prohodească din viață morții,
Căci se știe bine că nici oseminte,
Nu-s iertați poeții care scriu cuvinte.