Voi..., nu gândiți !

Voi..., nu gândiți !

Voi..., nu gândiți, că printre voi,
Sunt genii, care-ncheagă vise,
De-aceea-i socotiți..., gunoi,
În timp ce ei..., străbat abise !

De câte ori, n-au ascultat,
Cum vă spoiați, cu-a vremii fală !
De câte ori, n-au suportat,
Prostia voastră..., infernală !

Dar, nu v-au spus, nici un cuvânt,
Nici cât vă sună-n ritm potența,
De teama unui strașnic cânt,
Ce-ar preamări, în veac, stridența !

Dar, cei, ce-i socotiți..., gunoaie,
Vă spun, azi, răspicat, în față:
Nicicând, nu poți să arzi, văpaie,
De nu ești demn, de n-ai măsură,

Și pe deasupra, un aed,
Se naște, dintr-o nobil-stripă,
În care, veacuri, i se-ncred,
Izbânzii lui, numai de-o clipă !

Gândiți-vă, că printre voi,
Sunt genii..., care-ncheagă vise,
Năieri, ce cântă-n vremuri noi,
Cântări..., ce încă, n-au fost scrise !