În care bucuria, ne-a încolțit în prag,
Această zi măreață, în care monarhia,
Strivită pe vecie, căzu sub roșu steag.
Stătea monarhul țeapăn, pe tron ca un păianjen,
Și-n plasa-i veninoasă, ținea poporul tot,
Dar, s-a sculat poporul și-n zorii dimineții,
I-a dat un vânt puternic cu palma peste bot.
De-atunci lumina zilei, mai clară ni se pare,
Și-n rosturile vieții, mai dârz ne avântăm,
De-atunci pe cerul țării un soare nou răsare,
De-atunci spre socialism, mai multe norme dăm.