Ziua!

Ziua!

Zorile m-au trezit,
Și m-au băut,
În baia de lumină,
Pe care soarele mi-o pregătise,
Dincolo de hotarul nopții.

Aerul rece,
A sărit pervazul ferestrei,
A sărutat florile-n treacăt,
Și tiptil,
Mi-a limpezit ceața ochilor.

Înviorat,
M-am întins de câteva ori,
Pe fața tapițeriilor,
După care,
M-au propulsat,
Pe verticală,
În brațele parchetarilor!

Ei mi-au purtat pașii,
Sub bolta de piatră,
Unde apa Moldovei,
Suna din trompete,
Și ploua de sus,
Din stropitoarea mobilă.

Senzații glaciale,
Pe mușchii mei,
Eliberându-i din cătușele,
Somnului.

După un timp,
Am oprit șuvoiul de ape și sunete,
Și mi-am frecat trupul,
Cu inul câmpiei!

Cu mâinile lor,
Croitorii,
Mi-au îmbrăcat,
Salopeta vremii,
Dintr-o stofă nouă,
Și mi-au explicat,
Eleganța ei,
În oglinzi de cristal.

Am întors butonul,
Și ziarul salut,
Mi-a dat de veste,
Că milioane de oameni,
M-așteaptă.

Am băut laptele cu miros,
De ierburi și flori,
Și am dumicat pâine albă,
Dospită-n sporul colectivei,
Apoi,
Am coborât treptele dimineții,
În stația timpurilor noi.

Zâmbete prietenoase,
M-au urcat în autocar,
Și m-au coborât,
În poarta cetății de fier,
Zeul Electron m-a salutat,
Prin sirenele sale,
Și m-a rugat pe mine,
Împreună cu semenii,
Să-l ajutăm,
Cu măiestria noastră,
Să-și dureze operă!

I-am răspuns pe claviatura,
Timpului,
Și-am aprins constelații.
După un timp,
Soarele la plecare,
Prin mii de raze,
Mi-a urat:
„Drum bun”.

Zâmbete prietenoase,
Și transpirate,
M-au urcat în autocar,
Și împreună am coborât,
La grădina „Victoria”,
Unde am schimbat păreri,
Și i-am adus jertfe,
Lui Bachus!

În ritmul muzicii ușoare,
Am pornit spre casă,
Am urcat treptele serii,
Și am deschis ferestrele,
Spre stele.

Apoi ecranul televiziunii,
Mi-a adus vești și imagini,
Din țară și din lume!

Moș Ene,
Îmi tot joacă-n gene,
Și mi-a rostit în taină,
La ureche: odihnește-te,
Culcă-te,
Somnul va crește în tine,
Puteri, pentru ziua de mâine!