DEŞERTUL DE CATIFEA (39)

Proză de Costel Zăgan, 09 mai 2013

DEŞERTUL DE CATIFEA (39)

39.TRECUTUL IAR SE LASĂ AŞTEPTAT

Soarele şi-a mutat strălucirea din ferestre pe cele cinci rânduri de mese şi de scaune: 20+20. Norii în schimb încă îşi mai caută un loc unde să-şi plaseze petele indecise pe harta Europei din spatele clasei. Mai multe mâini, albastre, portocalii şi roşii imploră zadarnic atingerea aproapelui. Alte trei flori echidistante împart singurătatea unui raft gol. Dulapul din colţul opus sobei (ultima în hibernare permanentă, indiferent de anotimp) pare burduşit cu problemele insolubile ale matematicilor superioare gimnaziale.Enigme păstrate, pentru siguranţa elevilor, sub cheie. În stânga, lângă ceasul care arată deja orele 12 trecute fix dormitează alene unităţi de măsură pentru volum, unităţi de măsurat pentru suprafeţe plane, unităţi de măsurat pentru lungimi, formulele ariilor, proprietăţile operaţiilor cu numere naturale, proprietăţi ale divizibilităţii în mulţimea numerelor naturale,reguli ale calcului algebric, scrierea numerelor naturale ca produs.Ş.a.m.d. Pe etc.,Dio l-a căutat zadarnic: fusese omis de la centru şi oricum centrul decide în continuare cât poate fi (sub)întinsă orice coardă. Mai încordată ori mai puţin încordată! Faţă-n faţă şi pe alt perete desigur CE CI GE GI CHE CHI,de mână şi de tipar,surâd către punct,semnul întrebării, linie de dialog, virgulă, semnul exclamării! Pe fiecare bancă , Limba şi literatura română, matematica şi cunoaşterea mediului se abţin cu greu să nu-şi lanseze provocările specifice unei anumite vârste. Şi cea mai la îndemână provocare este arta, nu-i aşa?
Scăzătorul de-ţi lipseşte E UŞOR.HAI, SOCOTEŞTE! Împreună, în tăcere Ne gândim: tot prin scădere.
Cum? N-aţi sesizat conexiunea directă ori cea inversă? Păi, nu scria unul, ieri pare-mi-se, că arta înseamnă reducţia metaforică a realităţii? Prin urmare, la înmulţirea operelor de artă înapoi, iar la scăderea drastică a şanselor ...înainte!Căci se poate: e demonstrat ştiinţific.Şi artistic! Zău!!!
Costel Zăgan

Proză de Costel Zăgan

Costel Zăgan

Născut la: 20 ian 1958
Profesor de Limba Română, poet, aforist

Rate this cenacle:
Generează un alt cod=