Fericire

Fericire

Fericire esti atat de plapanda,
In mantia aceasta a Suferintei,
Incat aproape ca nu te observ.

Amagire te simt atat de adesea,
Strecurandu-te printre pasii Nefiintei,
Ca aproape ma pierd,
Printre stoluri de priviri,
Ce nu mai pot sa-si gaseasca,
Tariile calde ale seninului in lumina muririi.

Tresarire am sa incerc sa te inteleg,
De ce mi-ai povestit despre frumusetea,unei Surprize,
Care nu se va mai reintoarce niciodata,
In Gara Sperantei bantuita de furtuna unor soapte,
Care se lovesc in surdina,
De obrazul ridat cu regrete al Uitarii,
Fiindca dorea sa primeasca Fericirea,
In salonul gandurilor sale,
Cu miros persistent de cuvinte mucegaite,
De patina pe care alunecase Vremea,
Undeva candva,
Pe lacul plin de sudoarea unor vorbe,
Ce ar fi dorit sa aduca si atunci Fericirea,
Dar vai, se innecase,
ªi o cruce ruginita de atat de multe dorinte,
Ne aminteste, ca langa malul acela plin de Regrete,
S-a innecat Vremea,fara sa-l mai atinga vreodata,
Vrand atat de mult sa intalneasca Fericirea,
Dar lacul de sudoare al vorbelor era prea fierbinte,
ªi astfel a topit gheata Implinirii,
Pentru totdeauna in viata frumoasei Vremi.

“Poezie de Sorin Cerin”