Numai iubirea ta

Numai iubirea ta

Şi te-am aşteptat numai iubind,
m-ai părăsit murind,
pentru totdeauna din inima răsăritului meu,
de viaţă a valurilor,
ce nu-şi vor mai regăsi niciodată ţărmul,
inimii mele.

Erai Muntele viselor ce nu-şi pot atinge vârful,
am urcat spre eternitatea lacrimilor mele,
încercând să te cuceresc,
cetate de stâncă a valurilor vieţii mele,
care mă loveşti cu privirea morţii dintre noi,
ucigând orice speranţă a fericirii unui Dumnezeu,
care nu ne-a înţeles niciodată.

Atunci am îmbrăţişat nemurirea paşilor tăi,
pe care nimeni, niciodată, nu mi-i mai putea lua,
de pe asfaltul viselor mele rece şi nepăsător,
ce-şi încercau norocul,
să nu ardă la ruleta ochilor tăi,
ucigându-mi orice clipă,
din infinitul morţii de noi înşine...

Te-am aşteptat lovind în moartea Timpului,
ce ne-a născut eternitatea iubirii noastre,
stea care nu ve-i putea deveni niciodată o căzătoare,
a sărutului sângelui nostru,
cu apa nemuririi din izvorul strămoşilor,
iubirilor în care ne-am născut pentru a nemuri.


“Poezie de Sorin Cerin”