Caută în citate: numai, pagina 38
4140 citate
Mistuiţi de răni lăuntrice ne trecem prin veac. Din când în când ne mai ridicăm ochii spre zăvoaiele raiului, apoi ne-aplecam capetele în şi mai mare tristeţe. Pentru noi cerul e zăvorât, şi zăvorâte sunt şi cetăţile. În zadar...
Citat de Lucian Blaga despre tristețe, singurătate, prietenie, vin, cer, apă, ochi, lucruri, dumnezeuReuşesc să mă energizez de la gâze, flori, o privire numai pentru mine sau o stâncă din mare, dar numai departe de ochii lumii. Aş fi ridicolă dacă aş alerga prin ploaie prin Bucureşti. Tâmpiţii ar crede că e încă o schemă de imagine, în vreme ce...
Citat de Mihaela Rădulescu despre ridicol, ploaie, dor, flori, grădină, vreme, iubire, lume, ochi, sufletEu am fost, m-am consumat, m-am ars, cenuşa mea peste rampă am aruncat-o peste dânşii, câtă vreme am fost viu, dânşii au respirat emoţia mea şi mi-au întors emoţia dânşilor, dar tot ce-a fost devine inutil pentru o îndeletnicire atât de prezentă,...
Citat de Mircea Albulescu despre emoții, vreme, teatru, conversație, zi de naștere, artă, artă fotograficăLunile pe care le-am petrecut în Himalaya, într-un bungalow dintre Almora şi Ranikhet sunt prea triste şi prea senine pentru a le putea povesti, ca o urmare nefirească la dragostea şi despărţirea mea de Maitreyi. Am ajuns aici după ce am fugit...
Citat de Mircea Eliade despre despărțire, mâncare, singurătate, povești, consecințe, film, timp, frumusețe, zi de naștere, oameniNu trebuie să povesteşti în poezie – am citit un sfat către un tânăr poet – deci să nu povestesc cum, foarte devreme, ea se scula dimineaţa, şi aşezându-se pe pat aştepta să i se liniştească respiraţia, cu faţa în mâini – să nu spun...
Citat de Mircea Ivanescu despre poezie, unelte, vorbire, față, sfat, tinerețe, poeți, cugetare, ființă, luminăToate acţiunile oamenilor sunt motivate la nivelul cel mai profund de una din cele două emoţii - frica sau dragostea. Există, într-adevăr, numai două emoţii - numai două cuvinte în limbajul sufletului.
Citat de Neale Donald Walsch despre emoții, motivație, conversație, frică, suflet, adevăr, iubire, dumnezeu
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














