Caută în citate: existentei, pagina 4
221 citate
Întreaga lege a existenţei umane constă numai în posibilitatea pentru om de a se închina în faţa a ceva infinit de măreţ. Lipseşte-i pe oameni de acest infinit măreţ, ei nu vor accepta să trăiască şi vor muri prada desperării.
Citat de Feodor Mihailovici Dostoievski despre măreție, infinit, posibilitate, lege, moarte, imperfecțiuni umane, oameni, față
Ne iubim mama aproape fără s-o ştim, pe nesimţite, căci asta-i tot atât de firesc ca şi viaţa; şi nu ne dăm seama cât de adânci sunt rădăcinile acestei iubiri decât în momentul despărţirii finale. Nici o altă afecţiune nu se poate compara cu ea,...
Citat de Guy de Maupassant despre neprevăzut, întâlniri, afecțiune, sânge, naștere, iubire, mamă, zi de naștere, clipă, timpPunctul de vedere pe care îl susţin este acela că etica, în adevaratul ei sens – ştiinţa acţiunii bune –, are ca obiect stabilirea modului în care şi a motivului din care anumite moduri de a acţiona sunt periculoase, iar altele benefice. Aceste...
Citat de Herbert Spencer despre lege, consecințe, fericire, acțiune, nefericire, întrebare, necesitate, probleme, sens, științăFericirea este starea unei fiinţe raţionale în lume, căreia, în întregul existenţei ei, totul îi merge după dorinţă şi voinţă, şi se bazează deci pe acordul naturii cu întregul ei scop, precum şi cu principiul esenţial de determinare al voinţei ei.
Citat de Immanuel Kant despre determinare, voință, rațiune, principiu, esențial, scop, critică, critică literară, dorință, fericirePământul nu era decât o jale infinită şi fără viaţă, unde nimic nu mişca şi era atât de îngheţat şi atât de părăsit, încât gândul fugea mereu chiar dincolo de tristeţe. Un fel de dorinţă de a râde îţi cuprindea sufletul, râs tragic al Sfinxului,...
Citat de Jack London despre râs, tragedie, tristețe, bucurie, pământ, dorință, suflet, față, nimic, viațăÎn realitatea umană, orice existenţă care se cheltuieşte pentru procurarea celor trebuincioase existenţei este deci o existenţă neadevărată şi lipsită de libertate. Obiectele muncii nu sunt exteriorizări şi confirmări ale realităţii umane a...
Citat de Karl Marx despre existență, muncitori, obiecte, imperfecțiuni umane, activitate, fizică, scop, animale, animale de companie, realitateOmul ştie că va muri şi chiar moare cu fiecare zi. S-ar părea că ajunge să ştii asta pentru a înţelege (ceea ce nimeni nu înţelege) că sensul vieţii nu poate să nu fie independenţa de efemerul existenţei. Sensul vieţii e îndeplinirea pe lumea asta...
Citat de Lev Nicolai Tolstoi despre sens, independenţă, voință, viață, morală, moarte, singurătate, lume, oameni, dumnezeu
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de
Citat de 














