ONU reprezintă maximul de organizare disponbil în această epocă istorică, prin urmare nu un surplus instituţional este prima necesitate, ci un supliment funcţional.Citat de Petru Dumitriu despre consecințe
ONU nu dispune de mijloacele necesare pentru a se angaja de una singură ţn confruntarea cu fenomenele transfrontaliere negative, Are nevoie nu numai de cooperarea statelor membre, ale căror capacitate de control şi mijloace s-au diminuat ca efect...Citat de Petru Dumitriu despre consecințe
Este posibil ca o persoană să fie prea spirituală? Sigur că da. Dacă stai toată ziua în camera ta şi meditezi sau te rogi să ai viaţa pe care-o visezi, nu aşa vei obţine viaţa pe care-o visezi şi a crede altceva înseamnă să te angajezi într-o...Citat de Robin Sharma despre consecințe
Cei mai mulţi dintre noi, care trăim azi pe Terra, am pierdut această legătură cu Eul nostru adevărat, această stare a fiinţei în care nu ne temeam să abordăm ceea ce este posibil şi să tindem către stele. Nu ştim cine suntem. Ne-am transformat în...Citat de Robin Sharma despre consecințe
Morfologia (cinste lui Goethe pentru invenţia acestui cuvânt cu consecinţe incalculabile care au înlănţuit pe Leonardo) morfologia ne-a învăţat acum că tocmai tendinţele cele mai anarhizante cele mai eterogene, cele mai măcinate de antagonisme...Citat de Salvador Dali despre consecințe
Onepointedness-ul spiritului aude relaţia dintre cele două. În această relaţie nu este de faţă nici primul, nici cel de-al doilea. Dacă în cel de-al doilea fenomen nu este nimic nou, atunci interesul meu se micşorează. Pentru că primul ton a avut...Citat de Sergiu Celibidache despre consecințe
Dacă spiritul uman nu ar cuprinde şi apoi nu ar părăsi ceea ce şi-a însuşit – iar asta se cheamă a putea transcende – atunci nu ar exista nicio altă posibilitate a unei următoare însuşiri trăite prin corelare. Prin transcenderea punctuală a lui...Citat de Sergiu Celibidache despre consecințe
Ce-mi poate spune fizica? Răceala dintre oameni e o urmare a frecuşurilor dintre ei!Citat de Stanislaw Jerzy Lec despre consecințe
SIDA îi face pe oameni să se gândească la sex ca având, probabil, cea mai îngrozitoare consecinţă - sinuciderea. Sau crima.Citat de Susan Sontag despre consecințe
Omul este stăpânul contrariilor, ele există datorită lui şi prin urmare el este mai nobil decât ele.Citat de Thomas Mann despre consecințe
Ar fi o barbarie infantilă să-ţi închipui că valoarea unui efect artistic se măsoară prin acumularea agresiunilor senzoriale.Citat de Thomas Mann despre consecințe
Mişu (entuziasmat): Vezi Nina, ce impact puternic are presa scrisă asupra cititorului? Îi dictează trăirile, îi modelează starea de spirit, îi defineşte personalitatea... Nina (indispusă): Cititorul este naiv. Crede orice prostie, dacă este...Citat de Valeriu Butulescu despre consecințe
Merry: Rex! Pot să-ţi pun o întrebare indiscretă? Grivan: Vă ascult, doamnă... Merry: Care e starea ta civilă? Grivan (îşi arată inelarul): Doamnă! Sunt cavaler. Merry (curioasă): Cum? N-ai şi tu măcar o căţeluşă? Grivan: Sunt o...Citat de Valeriu Butulescu despre consecințe
Prin urmare, diavolii sunt materie divină, scăpată de sub control.Citat de Valeriu Butulescu despre consecințe
Nu ţintiţi spre succes, căci cu cât mai mult îl doriţi şi cu cât faceţi din el un scop, cu atât mai mult îl veţi rata. Căci succesul, asemenea fericirii, nu poate fi urmărit; el trebuie să urmeze, şi chiar numai aşa se şi întâmplă, ca un efect...Citat de Viktor Emil Frankl despre consecințe
Cuvântul latin finis înseamnă deopotrivă sfârşit şi scop. Din clipa în care o persoană nu poate să vadă în avans finalul unei perioade provizorii din viaţa sa, ea nu mai este în stare să-şi stabilească nici un obiectiv viitor, este incapabilă să...Citat de Viktor Emil Frankl despre consecințe
Regula nu este bătută-n cuie, admite excepţii! Să admitem însă excepţiile care nu au efect de bumerang, mai ales în ştiinţele exacte, căci am putea dispărea.Citat de Viorel Muha despre consecințe
Sonja: Să iubeşti înseamnă să suferi. Pentru a evita suferinţa, trebuie să nu mai iubeşti. Dar în cazul ăsta, suferi pentru că nu iubeşti. Prin urmare, când iubeşti, suferi, când nu iubeşti, tot suferi, iar când suferi, suferi. Fericit eşti atunci...Citat de Woody Allen despre consecințe
Sally (află că soţul de care s-a despărţit recent, o înşela): A fost o adevărată lovitură pentru ego-ul meu. Ştii, credeam că mă iubeşte, că... experimentăm chestii. Reporter: Dar dacă ai fi întâlnit tu pe cineva? Sally (zâmbind): Mda,...Citat de Woody Allen despre consecințe