Descântec de dragoste: Nu desemn chip de om,...

Descântec de dragoste:

Nu desemn chip de om,
Și desemn scrisu' meu,
Ursitu' meu
Ursat,
De Dumnezeu lăsat,
Care-o fi,
De unde-o fi,
Să vie să mă ia,
Că mi-a venit vremea
Și nu mai pot sta.
Să vie-ntins,
Ars,
La mine-acas';
Să vie prin sat
Fără sfat,
Prin câini fără ciumag,
Să vie cu gura căscată,
Cu inima crăpată;
Să vie să mă ia,
Că mi-a venit vremea
Și nu mai pot sta.
Nu pic cărămida,
Și pic scrisu' meu,
Ursitu' meu,
Și pe mă-sa și pe ta-său,
Și pe frații lui și pe rudele lui,
Și pe prietenii lui,
Pe inimă și pe ficat să-i închid,
Să vorbească
Să se sfătuiască
Și la mine să pornească,
Și eu îl bat cu-o nuia de alun,
Să vie pe drum ca un om bun,
Și cu una de arțar,
Să vie pe drum ca un armăsar
Și să vie să mă ia,
Că mi-a sosit vremea
Și nu mai pot sta.

Se ia o cărămidă nouă arsă de la cuptor, se deseamnă pe ea chipul celui ales, se bagă-n foc, se arde și se pică cu seu de vită plesnită.