La ora nouă marți seara, când vei cina, atunci prima bucătură să o arunci afară din gură, și punând-o în sân să te duci direct la o răchită și să zici:
Bună seara, răchită înflorită,
Cu pară de foc încinsă,
Cu a mea dragoste cuprinsă.
Așa să-l cuprindă pe ursitul meu,
Dorul meu și dragostea mea,
Cum a cuprins pe nouăzeci și nouă de mame
Arșiță și dor de coconii lor,
Cum a cuprins pe nouăzeci și nouă
De prunci mici, dor de țâță
Dor de mamele lor.
Apoi să pui îmbucătura de pâine în palmă, și suflând-o în cele patru zări să zici:
Duh sfânt și curat,
Dute-n lume,
Peste lume,
La ursitul meu anume.
Pe gura cămeșii bagă-te,
La inimă așează-te,
Și-i du dor, din dorul meu,
Du-i dragoste din dragostea mea,
Și laudă, din lauda mea:
De mândră și de frumoasă,
De găzdoaie bună-n casă.
Nu-i da a fi, nu-i da a trăi,
Până la mine n-o veni.
Cu mine să grăiască,
Cu mine să se sfătuiască,
Cum în lume să trăiască
Pâinea cea rămas, s-o arunci peste cap, și să fugi neuitându-te înapoi. Auzit de la Diaconescu Maria, din Armășești
Vrăji și descântece Româneşti