Scormonind adâncuri din noian de vreme,
Suferința lumii din altare geme,
Iar durerea vieții cu tristețea firii,
Leagănă din patimi lacrima iubirii!
Ce splendori uitate ar putea să lege,
Omenirea iară cu naturi betege,
Derulând...
Poezie de Constantin Obadă despre suferință, uitare, oameni, tristețe, lacrimi, lege, speranță, vreme, durere, moartePleca-voi deci uitării cale,
Umbrit de veacuri care vin,
Cum marea-n valurile sale,
Vibreaz-al veșniciei chin.
Pierdute-or fi din mine toate,
Dar regăsindu-se-n cei vii,
Cântarea mea nu mai străbate,
Altare, sfintei poezii.
Pleca-vom mulți uitării cale,
În zori de lumi ce altei vin,
Cum marea-n valurile sale,
Se primenește în declin.
Pierdute par a noastre vise,
Dar regăsindu-se mai vii,
Vor străluci din largi abise,
Altarul marii poezii!
Ce suntem noi din veșnicie?
Un joc sublim, o poezie,
O teamă lungă de-ntuneric,
Spoită cu un vis himeric,
Când între poli de lumânare,
Ne stingem, unică visare.
Ne stingem unică visare,
Sfioși în fum de lumânare!
Ce-i pentru sori o biată eră,
Pierdută-n sinea-i efemeră?
Ce-i pentru lună un mileniu,
Când n-are suferinți nici geniu?
Ce-i pentru stea o licărire,
Când licărul e nemurire?
Ce-i...
Poezie de Constantin Obadă despre vis, imortalitate, fum, suferință, frică, eternitate, moarte, geniu, sublim, steleTânăr urci vioi pe scara vieții,
Dezlegând gândirii noi șarade,
Suflet necuprins cum sunt poeții,
Iști din clipe veșnice balade!
Când te bat urgii mereu din urmă,
Decâderea urcă înălțării,
Rareori o patimă mai curmă,
Timpul tău...
De-oi muri prieteni nu cătați prin pagini,
Răsfățatu-mi suflet roind dulci imagini,
Ci-n devălmășia codrului vieții,
Unde curg torente unde-s șoimi poeții!
De-oi muri prieteni nu cătați cu sila,
Rudă că-s cu alții cum vă este mila,...
Din valea lumii mă desprind,
Masiv, cu chip de cetățuie,
Și ca dorința de colind,
Cântarea mea, în valuri suie.
Iar când visez, întrezărind,
Adâncul lumilor albastre,
Din strălucitul lor colind,
Renasc cântării vremii noastre.
Din valea lumii mă desprind,
Masiv cu chip de cetățuie,
Și ca dorința din colind,
Cântarea mea în valuri suie!
Iar când visez întrezărind,
Adâncul lumilor albastre,
Din strălucitul lor colind,
Renasc cântării vremii noastre,
Din valea lumii mă desprind,
Un pisc, cu cap de cetățuie,
Și ca în dorul de colind,
Cântarea mea în slavă suie.
Și din rotirea mea roind,
Adâncul zărilor albastre,
La fel cum dorul de colind,
Renasc, cântării vremii noastre.
Ce duhuri rele port în piept,
De nu mă lasă, să respir?
Natură, ai gândit nedrept,
Când m-ai muiat în elixir.
La ce tot iști în arca mea,
Comori gândirii clare,
Când ai sortit ca orice stea,
Să pier uitării-n zare.
Ce demoni Doamne port în piept,
De nu mă lasă să respir?
De ce m-ai miruit nedrept,
Natură tu cu elixir?
La ce tot iști în arca mea,
Comori gândirii clare,
Când ai sortit ca orice stea,
Să pier uitării-n zare?
La poala unui munte falnic,
Acuma veacuri scrise-n urme,
Un Domn Român, în straie jalnic,
Opri, cu oaste și cu turme!
Să ridicăm aici cetatea,
Popor iubit, lovit de soartă,
Să-nchidem tainic libertatea,
Cu-ntineriri de străji la...
Poezie de Constantin Obadă despre libertate, trufie, morală, dușmani, țară, credință, destin, oameni, cugetare, umbrăLa poala unui munte falnic,
Acuma veacuri strânse-n urmă,
Un Domn român în straie falnic,
Opri cu oaste și cu turmă!
Să ridicăm aici cetatea,
Popor iubit lovit de soartă,
Să-nchidem trainic libertatea,
Cu-ntineriri de străji la...
Poezie de Constantin Obadă despre libertate, trufie, morală, dușmani, inteligență, țară, credință, destin, oameni, cugetareN-am zburat, din munți în stele,
N-am vâslit, nici mări albastre,
Ci-am robit, durerii mele,
Drama, crudelor dezastre!
Mi-au rămas, în colivie,
Amintiri, cântări sihastre!
Cine, azi, să mai învie,
Drama, stinselor dezastre?...
Sublim poetul m-a numit,
O trestie-a gândirii,
Creând astfel eternul mit,
Ce suie devenirii!
Când mă adie dulci zefiri,
Molatic cad iubirii,
Dar de mă bântuie vampirii,
Aprind vulcanii firii!
Îmi vine..., câte-odată,
Să zbor..., până la stele,
Să leg nemărginirea,
Cu aurul din ele,
Să leg, legenda lumii,
Cu focul vremii noastre,
Drept imn de biruință,
Filtrat, prin zări albastre!
Îmi vine..., să nasc lumi,
O...
Sublim poetul m-a numit,
Din trestii gânditoare,
Ades răscolitoru-i mit,
Tânjește și mă doare!
Când mă adie dulci zefiri,
Mă arcuiesc iubirii,
Dar de mă bântuie vampiri,
Apocalips sunt firii!
Același timp, neîndoios,
L-au cunoscut străbunii,
Scăldat în vară, luminos,
Iubind în ierni, tăciunii!
Când omu-i tânăr, și mai șui,
Etern..., îi pare timpul,
Dar, cum regretă clipa lui,
Când moare-n el Olimpul!
Lăsați-mi calea mea, deschisă,
Spre lumea, care-o întrevăd,
Nu-i tragedia-n fond ucisă,
De n-are-o umbră, de prăpăd!
Lăsați-mi calea mea în urmă,
Și căutați, un trai mai bun,
Căci unu-n vise când se curmă,
Cei tineri, veșnic, îl...
Poezie de Constantin Obadă despre tragedie, tinerețe, eternitate, zi de naștere, umbră, vis, lume, poezie
