Tu Doamne, nu mai ești în cer,
O..., iartă răzvrătirea noastră,
Tu ești adâncu-ne mister,
Ce luminezi ființa noastră!
Oricâte spații ne ating,
Ne ești, sublimă-ntruchipare,
Părinte-n suflete ni-e drag,
Tu, ești în noi, eternul...
Poezie de Constantin Obadă despre rugăciune, poeți, mister, iertare, ființă, suflet, cer, soare, poezieNu pot muri oricum nici eu,
Nici tu nu poți muri copile,
E drept că nu e Dumnezeu,
Ci numai nopți, sporind din zile!
Nu-mi era greu să fi murit,
De era om de omenie,
Pe unde l-am tot zugrăvit,
Nu-i nimenea în cer, să-l știe!...
Poezie de Constantin Obadă despre moarte, dumnezeu, omenie, lașitate, zi, noapte, iubire, cer, lume, poezieDorinți și patime ascunse,
Mai bat în poarta-mi care șade,
Dar primăveri care-o ajunse,
Umbresc și umbra-i care scade!
Mă poartă gândul către marea unde,
Vâslește nemurirea tot ce moare,
Acolo-n țara viselor profunde,
Unde prind nopțile cu mâna soare!
Cu barca mea despic a lumii valuri,
Întrezărind un cer cu alte stele,
Seducător să-l arcuiesc în...
Poezie de Constantin Obadă despre noapte, imortalitate, țară, cer, zi de naștere, lume, stele, soare, poezieO, Prometei ai vremii mele!
Neostenit ca voi mi-i teamă,
Când picură senin din stele,
Iubirea lumii să nu geamă!
Idei ades străluminoase,
Scăpate patimii viclene,
Pot stinge nervul vieții-n oase,
Izvorul lacrimii în gene!
O,...
Armonizând a lumilor milenii,
Ades din jale s-a-ntrupaat iubirea!
Dar lăcrimarea sfânt-a unor genii,
Mereu prin veacuri i-au filtrat simțirea!
Dorinți și patime ascunse,
Mai cearcă poarta-n pari cum șade,
Dar primăveri care-o ajunse,
Umbresc și umbra-i care scade!
Dorința patimii ascunse,
Mai stăruie în vechi șarade,
Dar primăveri care-o ajunse,
Umbresc și umbra-i care scade!
O ploaie rece,
de noapte,
spală suflete,
uitate afară,
din,
lumină!
Prin păsări,
fulgerate,
prin țipătul lor,
spală păcate,
născute cu vremea!
Mii de stropi,
obosiți de drum lung,
bat geamuri și
bat porți,
cu...
Poezie de Constantin Obadă despre ploaie, uitare, păcat, noapte, suflet, lacrimi, vreme, vis, soare, luminăArmonizând lumea-n milenii,
Ades din jale s-a-ntâmplat iubirea!
Dar lăcrimarea unor genii,
Mereu i-au primenit simțirea!
O, Prometei ai vremii mele!
Neostenit ca voi mi-i teamă,
Când scăpărați senin din stele,
Reflexe bune să nu geamă!
Idei ades străluminoase,
Scăpate patimii viclene,
Aduc răceala morții-n oase,
Și mii de lacrime în gene!
O,...
O, Wallensteini ai vremii mele!
Neostenit ca voi mi-i teamă,
Când scăpărați senin din stele,
Reflex din bine să nu geamă!
Idei adesea omenoase,
Scăpate patimii viclene,
Aduc răceala morții-n oase,
Și mii de lacrime în gene....
Nu știu de când cobor la vale,
Desaga gra de oseminte,
Dar regretând mai stau în cale,
Clipind aducerii aminte.
E o curgere în toate,
Deșertare-n deșertare,
Cine stă să o socoate,
Deșertându-se din toate?
Cine știe valuri mării,
Câte bat stihia zării?
Cine știe bietul soare,
Câte pete-n patimi are?
Cine tainele iubirii,
Deșertări în...
E o curgere în toate,
Care prinde să-nfioare,
Cine poate, nu mai poate,
Cei ce pot îți zic nepoate.
E o curgere în lume,
Care piere în renume,
E o zbatere deșartă,
Calea lumii se arată.
E o curgere amară,
Din comun în...
De-un timp cobor încet la vale,
Desaga gra de oseminte,
Dar regretând mai stau în cale,
O țin aducerii aminte.
Câți din noi nu suntem teferi?
Câți nu batem gânduri clare?
Dar, o sete de luceferi,
Din teribilism ne sare.
Și când viața ni-i mai viață,
Plini de ifose-n orgolii,
Din dorința de mai bine,
Invocăm eterne dolii.
Le văd trecând în zori de zi,
Spre piețe zgomotoase, sau servicii,
Așa le știu de când mă țiu,
În voluptatea unor vicii.
Le văd cum duc ispite grele,
Oricum ar fi sunt ochi ce văd,
Acele oboseli latente,
Ce te-nfioară uneori....
Câți din noi nu suntem teferi?
Câți nu batem drumuri clare?
Dar, o sete de luceferi,
Din teribilism ne sare.
Și când viața ni-i mai plină,
Plini de omenești orgolii,
Plângem trista ei ruină,
Invocând eterne dolii.
Eu plâng argintul unui râu,
Când piere-n ape tulburi,
Cum plâng semințele de grâu,
Ucise-n mii de cuiburi.
Eu plâng amoruri din bătrâni,
Cind pier fără de urmă,
Căci ce-i mai jalnic la români,
Ca pierderea de nume.
