Am început iară o filă,
Râvnită-n gânduri lapidare,
Tiranică și fără milă,
O vreau sunând numai vioare!
Deaceea-mi curg lumini de tonuri,
Cascadă înspumându-mi fluviu,
Căci nu mă sting vechimi de tronuri,
Ci scapăr a etern Vezuviu!
Nu tot ce-am scris vă pară gruie,
Nici strălucirea lor inele,
Ci vruta sufletu-mi să puie,
Fuștei la scara unor stele.
Chiar de mi-i slova lapidară,
De taina muzei e pătrunsă,
Când trage cumpăniri de seară,
Lumina care stă ascunsă.
Din tot ce-am scris nu-s toate bune,
Nici n-au ades luciri de perle,
Dar vrut-a sufletu-mi s-adune,
Fuștei la scară unor stele.
O trudă zilnic lapidară,
De taina muzelor pătrunsă,
Spre alte țărmuri cată iară,
Lumina care stă ascunsă.
Deși cobor încet la vale,
Cu osemintele-n desagă,
Regretul meu pășește drag,
Și urc și eu înc-o spirală.
Nu tot ce-am scris vă pară gruie,
Nici strălucirea lor inele,
Ci vruta sufletu-mi să puie,
Fuștei la scara unor stele.
Deși curg slove lapidare,
De taina muzei sunt pătrunse,
Când trage-n cumpeni visătoare,
Lumini care mai stau...
Doru-mi cântă-n luncă ochi-mi,
Cum dădeam binețe vara,
Cu iubire strâns iubirea-mi,
Când din liniști cade seara.
Nu tot ce-am scris vă pară gruie,
Nici strălucirea lor inele,
Ci vruta sufletu-mi să puie,
Fuștei la scara unor stele.
Deși mi-i slova lapidară,
De taina muzei e pătrunsă,
Când trage-n cumpăniri de seară,
Lumina care stă ascunsă.
Deși cobor încet la vale,
Cu oseminte în desagă,
Regretul meu mai urc-o cale,
Cu cei ce-mi sunt atât de dragi.
Nu tot ce-am scris vă pară bune,
Nici strălucirea lor inele,
Ci vrut-a sufletu-mi s-adune,
Fuștei la scara unor stele.
Din truda zilei lapidare,
De taina muzelor pătrunsă,
Eu trag la țărmuri de visare,
Lumina care stă ascunsă.
Nu știu de când cobor la vale,
Desaga grea de oseminte,
Dar regretând mai stau în cale,
Clipind aducerii aminte.
Nu tot ce-am scris sunt toate bune,
Nici giuvaeruri și nici perle,
Voit-a sufletu-mi s-adune,
Fuștei la soare, către stele.
Deci râvna zilnic lapidară,
De taina muzelor pătrunsă,
Spre alte țărmuri cată iară,
Lumina care stă ascunsă.
Tânăr teafăr trec prin lume,
Și-n gândire prind să scapăr,
Numai lumea mea anume,
Se vrea soare din luceafăr.
Deși mă simt în toate teafăr,
Deși bat drumuri noi gândirii clare,
Deșarta-mi Lună vrea Luceafăr,
Să iște dintr-un searbăd soare.
Cutremurat de ușurință,
Întreb stămoșii după vreme,
Dar toți sunt plini de chibzuință,
Și-n grai...
Poezie de Constantin Obadă despre mândrie, chibzuință, dorință, vinovăție, vreme, bunul simț, simț, lună, soare, poezieDeși mă simt în toate teafăr,
Deși bat drumuri gânduri clare,
Deșarta-mi Lună vrea Luceafăr,
Să iște dintr-un searbăd soare.
Cutremurat de umilință,
Strămoșii cerc în lung de vreme,
Dar toți sunt plini de chibzuință,
În grai, și-n...
Poezie de Constantin Obadă despre mândrie, chibzuință, umilință, strămoși, dorință, vinovăție, vreme, cugetare, bunul simț, simțDeși mă simt în toate teafăr,
Deși bat drumul ca oricare,
Deșarta-mi lună vrea luceafăr,
Să iște dintr-un searbăd soare.
Mă mir de-această îndrăzneală,
Și nu știu ce strămoși să caut,
Căci toți sunt plini de chibzuială,
În grai,...
Poezie de Constantin Obadă despre mândrie, îndrăzneală, strămoși, dorință, vinovăție, iubire, bunul simț, simț, lună, soareCând tulbură-i gândirea, tu vii lumină clară,
Când scapăr de iubire, tu arzi în mine pară,
Când gândurile bune, cu sârg mi se-ncunună,
Te simt în mine mare, cum râul meu adună.
Când valuri bat furtună, tu curgi numai speranță,
Când...
Poezie de Constantin Obadă despre coșmar, cugetare, dușmani, luptă, bunul simț, simț, cultură, rău, copii, speranțăPrind a înțelege, simfonia ploii,
Când în ziduri bate când striază geamuri,
Prind cum trece setea la carul nevoii,
Ca s-ajute norii care mișcă ramuri.
Prind a înțelege lumea în mișcare,
Cum ea chipul vieții, cu noi inși îl schimbă,...
Prind a înțelege simfonia ploii,
Care spală ziduri, și stiază geamuri,
Simt cum mână setea la carul nevoii,
Nori bătuți de vânturi, care mișcă ramuri.
Prind a înțelege cum lumina zilei,
Mână umbra deasă, spaima și durerea,
Simt că-i...
Poezie de Constantin Obadă despre plăcere, crimă, infractori, frică, bunul simț, simț, lege, schimbare, durere, umbrăEu plâng argintul unui râu,
Când piere-n josul apei,
Cum plâng mlădițele de grâu,
Când cad de setea apei.
Asemeni plâng pe cei bătrâni,
Când mor fără de urme,
Că nu-i tristețe la români,
Ca pierderi dragi de nume.
Prind a înțelege, simfonia ploii,
Când bate ziduri, când șiroaie-n geamuri,
Simt cum plânge setea în carul nevoii,
Care păoartă norul, care mișcă ramuri.
Prind a înțelege lumea în mișcare,
Cum ea chipul vieții, cu noi inși îl schimbă,...
