Părinți, necugetați părinți,
Grijiți-vă de ploduri,
Or să vă vîndă, pe arginți,
Aceste dulci odoruri!
Prea bat orașe făr de rost,
Prea nu știu rostu-n muncă,
Le-ar trebui, regim de post,
Că prea din bine, aruncă!
O, sigur am...
Poezie de Constantin Obadă despre părinți, morală, post, școală, siguranță, muncă, copii, bine, viață, poeziePorumbeii-n piața lumii,
Leagă streașine de soare,
Căci roind deasupra humii,
Ei sunt soli, între popoare!
Pacea, li-i altar, în care,
Ei închin' speranța, morții,
Iar în vis, de răzbunare,
Cresc iubiri, în lunca sorții!...
Poezie de Constantin Obadă despre răzbunare, națiune, pace, inimă, speranță, moarte, lume, vis, soare, poeziePreludiu-mi sună din alt veac,
Rostogoliri în spații,
Eu, visător, pe-al lumii lac,
Par, îndrăgit..., de Grații!
În nopți, se trece strălucind,
A verilor vecie,
Lăsând, doar un sfios colind,
Nădejdii-n drumeție!
Dar, cum...
Din urna ei de oseminte,
Pierduta lume, nu mai vine,
O iarbă-i crește pe morminte,
Pe care-o calcă orișicine!
De mic copil, eu, port în minte,
Suavul adevăr, fecund, ce-mbie,
Că tot ce e merge-nainte,
Iar tot ce-a fost, n-o să mai...
Tu vers sublim, unde-ți ascunzi,
Adânca strălucire?
Unde sunt ochii tăi fecunzi,
Să plângi de fericire?
Toți anii mei se trec în gol,
Nestrăluciți de stele,
O...,vers sublim, dă-ne un sol,
Să treacă-n sus de ele.
Destinul...
Poezie de Constantin Obadă despre sublim, destin, tăcere, fericire, eternitate, ochi, vis, lume, stele, poezieCobor, supus, ca toată lumea,
Din piscul vieți-n josul scării,
Din urmă, mă gonește vremea,
Din soare, nourii uitării!
Și cum cobor, firava scară,
În veșnicii, ce m-au uitat,
Eu simt, ca-n reverii de seară,
Că mor visând,...
Poezie de Constantin Obadă despre viață, infinit, uitare, vreme, bunul simț, simț, lume, soare, poezieEu, port durerea mea zâmbind,
Să nu mă simtă cei din jur,
Iar strălucirea-i cumpănind,
Ard, ca un bec sub abajur.
De-ar ști unii că mai sus,
Durerea mea, e-ndoliată,
O..., câte n-ar avea de spus,
Iubiții mei la vreo serată....
Îmi port durerea mea zâmbind,
Să nu mă simtă cei din jur,
Și omenește cumpănind,
Ard ca un bec sub abajur!
De-ar ști ei bunii că mai sus,
Durerea mea e-ndoliată,
o..., câte n-ar avea de spus,
Iubiții mei la vre-o serată!
Ei...
Plâng doruri vii pe cele moarte,
Iar morții se prefac pământ,
Credințe vechi, în veci deșarte,
Ne cresc din urmă un mormânt.
Nimic nu-i logic, ca lumina,
Ce arde moartea-n sânul ei,
Un soare dacă se dezbină,
Aruncă-n spații, iar...
Poezie de Constantin Obadă despre logică, credință, jocuri, moarte, haos, eternitate, vechi, noroc, nimic, pământPlâng doruri vii, pe cele moarte,
Iar morții, se prefac pamânt!
Credințe vechi, în veci deșarte,
Ne cresc, din umbră de mormânt!
Nimic nu-i logic, ca-n lumină,
Nimic nu moare-n sânul ei,
Un soare dacă se dezbină,
Aruncă-n spații,...
Poezie de Constantin Obadă despre logică, credință, jocuri, armonie, simplitate, nimic, haos, moarte, noroc, pământCa moartea hoață, mă strecor,
Pe lângă gardul sorții,
Oriunde noaptea e decor,
Eu, trag de clanța porții,
Și dacă nu e un lăcat,
Să-mi stâmpere năravul,
Mă bucur singur c-am plecat,
Stârnind în stele praful!
Dar, fug spre...
Toți pomii vieții-ncinși de-o boală,
Ard lunca morții, în delir,
Dar, lasă muguri ce exală,
Tulburătorul elixir!
Privesc, cum roiuri de albine,
Dau viața, morții doar cu-n spin,
Echilibrând lumii destine,
Natura schimbă-a vremii...
Poezie de Constantin Obadă despre boală, univers, moarte, lege, schimbare, natură, viață, lume, steleTe implorăm, maică Natură,
Să-nfrâni tu forfota din lavă,
Să legi năpasta, c-o centură,
Să simtă lumea că ni-i sclavă!
Nu răsturna, oceanul vremii,
Ca să pierim, în vreo stihie!
o..., nu ne da iar anatemii,
Cum ne-ai mai dat din...
Poezie de Constantin Obadă despre natură, moarte, eternitate, lege, femeie, vinovăție, lume, destin, vremeCopacul vieții prins de boală,
Din lumea morții, în delir,
Din ramuri crude mai exală,
Tulburătorul elixir.
Eu o privesc, ca pe-o albină,
Ce cară stupilor polen,
Când acul morții o dezbină,
Căci truda ei, i-al morții splen!
Eu, văd cum depărtarea, ne iscă din iluzii,
O moară veșniciei, ce macină confuzii,
Sporite fericirii, cu oaze din pustiuri,
Duc caravana lumii, cu morții în sicriuri!
Din trupul meu, cuprins de-o boală,
Tu, zi senină-mprăștii norii,
Și îmi redai aceiași fală,
Ce-o poartă-n inimi muncitorii!
Căci tu ești ziua-n care țară,
A biruit pe veci urgia,
Și cât prin vremi, va fi o vară,
Vei fi slăvită-n...
Poezie de Constantin Obadă despre sărbătoare, boală, eternitate, inimă, salariu, zi, clipă, țară, zi de naștere, poezieUn dor precoce, îmi dezmiardă,
O dragoste târzie de viață!
Destinul șui, vrea să mă piardă!
Dar eu, l-amân și-i râd în față:
De tânăr dacă nu m-ai dus,
E semn că-s tare-n costoroabe,
Că nu mi-e dat să fiu supus,
Nici surghiunit...
Un dor precoce îmi dezmiardă,
O dragoste târzie de viață,
Destinul meu vrea să mă piardă,
Dar, l-amân și-i strig în față.
De tânăr dacă m-ai dus,
E semn că-s tare-n costoroabe,
Căci nu mi-a fost să fiu sedus,
Și-nlănțuit ca niște...
Să nu ne cerți cumva natură,
Cu tot cortegiul tău de lavă,
Să nu ne lași iar vreo frântură,
Acum, când suntem mari în slavă.
Ori, să-ntorni oceane-n spații,
Ca să pierim în triste-abise,
Cum mai pieriră în vremi alții,
Să ne...
Poezie de Constantin Obadă despre știință, natură, cugetare, mamă, femeie, ființă, vinovăție, iubire, bineCum roua nopții din sticliri,
Spoiește plaiuri, solitare,
Tot astfel, vraja din iubiri,
Spoiește soarta lumii clare!
Din prag de veac am tot sporit,
Lumini mileniului ce vine,
Dar, câți martiri au înflorit,
Pădurea morții, nu știm...
Poezie de Constantin Obadă despre celebritate, nedreptate, moarte, foame, națiune, destin, nume, lume, iubire, bine
