Slăvite Mai visării noastre,
Tu multora le întârzii,
Când zările ți-s mai albastre,
Aleile de poezii.
De câte ori sfințești ponoare,
Cu pomi sterili la rădăcini?
Ce vină porți că nu dă floare,
Păgâni ce-s mărăcini.
Iar codrii...
Slăvite Mai visării noastre,
Tu multora le întârzii,
Deși ți-s zările albastre,
O aură de poezii.
De câte ori stropești ponoare,
Cu pomi sterili la rădăcini,
Dar de nu dau în nouă floare,
Or înflori în mărăcini.
Chiar codrii...
Când au venit acasă, băieții din război,
Erau câmpii golașe și zarvă pe la noi,
Din vesela speranță, cu vise de valeți,
Columna sărăciei le dă acum poveți.
Cum nu se pierde codrul, când bat în el furtuni,
Așa nu pier românii, cu...
Când au plecat băieții să moară în război,
Erau câmpii mănoase, și bine pe la noi,
E drept musteau în oameni speranțe de pitac,
Căci veșnice nevoi, stă-n praguri de sărac!
Dar cei ce i-au mânat departe de zurbavă,
Ideia de măcel o...
Poezie de Constantin Obadă despre idee, bogăție, nevoie, război, sărăcie, speranță, timp, oameni, moarte, bineCând au plecat băieții să moară mai spre est,
Minați de cine știe ce dulce manifest,
Ce le-a iscat speranțe în visuri fără leac,
Ca veșnica nădejde, a omului sărac.
Când au plecat băieții să moară mai la vest,
Mânați de vreo noblețe a...
Când au venit acasă, băieții din război,
Erau câmpii golașe și plânset în zăvoi,
Iar vechile speranțe, cu vise la un loc,
Scriau columnă vieții din hâtrul lor noroc.
Dar cum nu moare codrul când bate-n el furtuni,
Așa nu mor românii,...
Când au plecat băieții să moară în război,
Erau câmpii mănoase și păsări în zăvoi,
Ce mângâiau speranțe, în visuri fără leac,
Ca veșnica nădejde, a omului sărac.
Dar cei ce i-a trimis departe de zurbavă,
Ideia de prăpăd o tot urcau în...
Poezie de Constantin Obadă despre bogăție, idee, război, sărăcie, speranță, vis, timp, moarte, poezieCând dulcea mea bunică, mi-a spus că în iubiri,
Mor visele urâte, și vorbele-s subțiri,
Iar basmele române sunt pilde în viață,
O purpură de vis î-mi flutură pe față,
Și-am râs atunci suav, cum râde o mireasă,
Când dusă spre iubiri, mai...
Poezie de Constantin Obadă despre râs, urâțenie, vis, lacrimi, copii, iubire, ochi, față, zi de naștere, viațăȘi-au plecat băieții să moară-n răsărit,
Minați de cine știe ce dor nemărginit,
Ce le-a iscat speranțe și visuri fără leac,
Ca veșnica nădejde, a omului sărac.
Și au plecat băieții să moară-n răsărit,
Pe drumuri lungi de stepă, pe...
Când lutul tânăr aleargă-n picioare,
Din tați în bunici el bate cărare,
Și sprinten sare-n joc la sărbătoare.
Necazuri n-are și dureri nu-l cearcă,
De moarte râde când plânge, parcă,
Și trece lin prin toate ca o barcă.
Când soare...
Poezie de Constantin Obadă despre tristețe, noroc, sărbătoare, râs, tinerețe, ploaie, jocuri, durere, moarte, eternitateTimpul-n trepte parcă urcă,
Valea lumii mai adâncă,
Când îl văd suind pe maluri,
Când îl văd venind din valuri.
Dar când stau cu mintea clară,
Ruginind viața-mi la mare,
Timpul pare-o veche scară,
Vechi prezent și nou sub soare.
Timpul vieții pare încă,
Valea lumilor adâncă,
Și tot taie și tot toarce,
Ghemul vieții ca o Parce.
Dar când stau cu mintea clară,
Ruginind visări trecute,
Timpul nu-i decât o scară,
Un prezent mereu trecut.
Când lutul tânăr aleargă-n picior,
De mult e bătut de alții cu dor,
Și sprinten sare de-i joc arzător!
Necazuri n-are! Dureri nu-l cearcă,
Voios își bate joc de vre-o Parcă,
Și trece senin vâslind la barcă.
Când soare torid, când...
Poezie de Constantin Obadă despre tristețe, jocuri, noroc, tinerețe, durere, zi, sărbătoare, eternitate, ploaie, destinO lume-n mine a căzut,
Din patima iubirii,
Ca în oceanul nevăzut,
O flotă, răzvrătirii!
Amarnic, Doamne, m-a durut,
Prietenia, care,
Cu cât mai nobilă, s-a vrut,
Azi, nu mai e nici zare!
În veșnicie, mă preling,
Pe-o clipă solitară,
Dar, ca un nevăzut paing,
Urc scara vieții, iară!
Așa cum, doruri vii se sting,
Ades, pe căi răzlețe,
Amoruri pătimind, disting,
Seduse, dulci noblețe!
Din care colț de cer păgân,
Prind în versuri, raze,
De mișc, cu ele când îngân,
O lume..., de extaze?
Din care dor, nemărginit,
Prind, nevăzute fire,
De mișc, inele de argint,
Topite..., de iubire?
Din care soare, stins...
Opriți! O..., zei supremă clipa,
Când soarta-mi arde la zenit,
Să sorb regrete, din risipa,
Pierdută-adânc..., în infinit!
Opriți..., cât încă mai vibrează,
Să lege, alte universuri,
O..., dacă ruga, vă șochează,
Eu, cred în rugă,...
Poezie de Constantin Obadă despre rugăciune, zei, regret, risipă, infinit, lege, destin, clipă, poeziePământ rotit..., oprește clipa,
Când soarta-mi urcă la zenit,
Să sorb regretul, din risipa,
Pierdută-n timp..., nemărginit!
Dar, cine stă, s-asculte huma,
Visând, pe prisma unui vers?
Ar fi, cea mai cumplită glumă,
Cutremurată-n...
Poezie de Constantin Obadă despre glumă, regret, univers, risipă, clipă, destin, timp, pământ, poezieNoaptea, roșesc trandafirii,
Când, sub palide lumini,
Înflorește, dorul firii,
Făt-Frumos, pe la vecini!
Sprinteioare, dulci surate,
La altarul lui Amor,
Numa-n rugi, de preacurate,
Se-ogoiesc, iubind de zor!
Râs, în scorbura durerii,
Plânge, trupul meu beteag,
Doară gândul mângâierii,
Intuiește..., alt meleag!
Plâns, în scorbura durerii,
Râde, trupul meu beteag,
Când, vreo rază a-ntremării,
Se prelinge..., prin hogeag!
Râs și...
