Când dulcea mea bunică, mi-a spus că în iubiri,
Mor visele urâte, și vorbele-s subțiri,
Iar basmele române sunt pilde în viață,
O purpură de vis î-mi flutură pe față,
Și-am râs atunci suav, cum râde o mireasă,
Când dusă spre iubiri, mai...
Poezie de Constantin Obadă despre râs, urâțenie, vis, lacrimi, copii, iubire, ochi, față, zi de naștere, viațăȘi-au plecat băieții să moară-n răsărit,
Minați de cine știe ce dor nemărginit,
Ce le-a iscat speranțe și visuri fără leac,
Ca veșnica nădejde, a omului sărac.
Și au plecat băieții să moară-n răsărit,
Pe drumuri lungi de stepă, pe...
Când lutul tânăr aleargă-n picioare,
Din tați în bunici el bate cărare,
Și sprinten sare-n joc la sărbătoare.
Necazuri n-are și dureri nu-l cearcă,
De moarte râde când plânge, parcă,
Și trece lin prin toate ca o barcă.
Când soare...
Poezie de Constantin Obadă despre tristețe, noroc, sărbătoare, râs, tinerețe, ploaie, jocuri, durere, moarte, eternitateTimpul-n trepte parcă urcă,
Valea lumii mai adâncă,
Când îl văd suind pe maluri,
Când îl văd venind din valuri.
Dar când stau cu mintea clară,
Ruginind viața-mi la mare,
Timpul pare-o veche scară,
Vechi prezent și nou sub soare.
Timpul vieții pare încă,
Valea lumilor adâncă,
Și tot taie și tot toarce,
Ghemul vieții ca o Parce.
Dar când stau cu mintea clară,
Ruginind visări trecute,
Timpul nu-i decât o scară,
Un prezent mereu trecut.
Când lutul tânăr aleargă-n picior,
De mult e bătut de alții cu dor,
Și sprinten sare de-i joc arzător!
Necazuri n-are! Dureri nu-l cearcă,
Voios își bate joc de vre-o Parcă,
Și trece senin vâslind la barcă.
Când soare torid, când...
Poezie de Constantin Obadă despre tristețe, jocuri, noroc, tinerețe, durere, zi, sărbătoare, eternitate, ploaie, destinO lume-n mine a căzut,
Din patima iubirii,
Ca în oceanul nevăzut,
O flotă, răzvrătirii!
Amarnic, Doamne, m-a durut,
Prietenia, care,
Cu cât mai nobilă, s-a vrut,
Azi, nu mai e nici zare!
În veșnicie, mă preling,
Pe-o clipă solitară,
Dar, ca un nevăzut paing,
Urc scara vieții, iară!
Așa cum, doruri vii se sting,
Ades, pe căi răzlețe,
Amoruri pătimind, disting,
Seduse, dulci noblețe!
Din care colț de cer păgân,
Prind în versuri, raze,
De mișc, cu ele când îngân,
O lume..., de extaze?
Din care dor, nemărginit,
Prind, nevăzute fire,
De mișc, inele de argint,
Topite..., de iubire?
Din care soare, stins...
Opriți! O..., zei supremă clipa,
Când soarta-mi arde la zenit,
Să sorb regrete, din risipa,
Pierdută-adânc..., în infinit!
Opriți..., cât încă mai vibrează,
Să lege, alte universuri,
O..., dacă ruga, vă șochează,
Eu, cred în rugă,...
Poezie de Constantin Obadă despre rugăciune, zei, regret, risipă, infinit, lege, destin, clipă, poeziePământ rotit..., oprește clipa,
Când soarta-mi urcă la zenit,
Să sorb regretul, din risipa,
Pierdută-n timp..., nemărginit!
Dar, cine stă, s-asculte huma,
Visând, pe prisma unui vers?
Ar fi, cea mai cumplită glumă,
Cutremurată-n...
Poezie de Constantin Obadă despre glumă, regret, univers, risipă, clipă, destin, timp, pământ, poezieNoaptea, roșesc trandafirii,
Când, sub palide lumini,
Înflorește, dorul firii,
Făt-Frumos, pe la vecini!
Sprinteioare, dulci surate,
La altarul lui Amor,
Numa-n rugi, de preacurate,
Se-ogoiesc, iubind de zor!
Râs, în scorbura durerii,
Plânge, trupul meu beteag,
Doară gândul mângâierii,
Intuiește..., alt meleag!
Plâns, în scorbura durerii,
Râde, trupul meu beteag,
Când, vreo rază a-ntremării,
Se prelinge..., prin hogeag!
Râs și...
Ai venit, tiptil, iubire,
Te-ai lipit, cum e mai bine,
Căci bolnav, de fericire,
Cine-n lume, nu-i ca mine?
Dar, te-ai dus, sfântă simțire,
Cum se duc, vorbe deșarte,
Astăzi, cauți, o iubire?
Eu, te caut, pân' la moarte!
Trece timp, în vechi armuri,
Tinerețea noastră,
Trece verb, în alte guri,
Pasăre măiastră!
Stinge timpul, în zadar,
Setea de lumină,
Veșnicia lui Icar,
Suie..., din ruină!
Trece timp, doinind din brazi,
Tinereții noastre,...
În mine, zac, planete moarte,
Și alte..., care se desprind,
În mine, sac, porniri deșarte,
Și alte..., care, lumii prind!
Din spasmul, unor, largi ecouri,
Eu..., sorb, eternul lor amar,
Dar, tulbur, ca un soi de nouri,
Renasc...,...
Nu aștepta acele vise,
Căzute-n patima uitării,
Ci iscă din nădejdi ucise,
Speranțe încă înălțării.
Nu rabdă omenirea vise,
Roite-n nopți de revelații,
Ci dornică de noi abise,
Eternul ei încearcă spații.
Nu aștepta acele vise,
Spoite-n patima uitării,
Ci iscă din nădejdi ucise,
Speranțe încă înălțării.
Nu rabdă omenirea vise,
Roite-n nopți de revelații,
Ci dornică de noi abise,
Eternul ei încearcă spații.
De ce s-aștepți acolo unde visul,
S-a stins demult în patima uitării,
Speranța deznădejdi-n care insul,
Nevolnic mai așteaptă calmul mării.
Eu mai aștept acolo unde visul,
Demult s-a stins în patima uitării,
Speranța deznădejdi-n care insul,
Nevolnic mai așteaptă calmul mării.
