Din iluzii!
Caiet Nr. 6 - Poezii 1971
Eu, văd cum depărtarea, ne iscă din iluzii,
O moară veșniciei, ce macină confuzii,
Sporite fericirii, cu oaze din pustiuri,
Duc caravana lumii, cu morții în sicriuri!
Eu, văd cum depărtarea, ne iscă din iluzii,
O moară veșniciei, ce macină confuzii,
Sporite fericirii, cu oaze din pustiuri,
Duc caravana lumii, cu morții în sicriuri!
Din trupul meu, cuprins de-o boală,
Tu, zi senină-mprăștii norii,
Și îmi redai aceiași fală,
Ce-o poartă-n inimi muncitorii!
Căci tu ești ziua-n care țară,
A biruit pe veci urgia,
Și cât prin vremi, va fi o vară,
Vei fi slăvită-n...
Un dor precoce, îmi dezmiardă,
O dragoste târzie de viață!
Destinul șui, vrea să mă piardă!
Dar eu, l-amân și-i râd în față:
De tânăr dacă nu m-ai dus,
E semn că-s tare-n costoroabe,
Că nu mi-e dat să fiu supus,
Nici surghiunit...
Un dor precoce îmi dezmiardă,
O dragoste târzie de viață,
Destinul meu vrea să mă piardă,
Dar, l-amân și-i strig în față.
De tânăr dacă m-ai dus,
E semn că-s tare-n costoroabe,
Căci nu mi-a fost să fiu sedus,
Și-nlănțuit ca niște...
Să nu ne cerți cumva natură,
Cu tot cortegiul tău de lavă,
Să nu ne lași iar vreo frântură,
Acum, când suntem mari în slavă.
Ori, să-ntorni oceane-n spații,
Ca să pierim în triste-abise,
Cum mai pieriră în vremi alții,
Să ne...
Cum roua nopții din sticliri,
Spoiește plaiuri, solitare,
Tot astfel, vraja din iubiri,
Spoiește soarta lumii clare!
Din prag de veac am tot sporit,
Lumini mileniului ce vine,
Dar, câți martiri au înflorit,
Pădurea morții, nu știm...
Livada moartă, mi-a-nflorit,
Cu tot alaiul ei pe ramuri,
Iar visul meu, întinerit,
Din frunze, flutură iar flamuri!
Din ce trecui, par mai ușor,
În ce rămân..., cum mi-e norocul!
Oricum e timpu-nșelător,
Din Primăvară-i uit...
Tinerețea-i zbor și vis,
Din noianul devenirii,
Căci ea lasă în abis,
Ce-i supus, îmbătrânirii!
Cine-ar fi putut să strângă,
Haosul, după creații?
Cine-n cântece să plângă,
Morții, din atâtea nații?
Decât ea, naiva floare,...
Eu, vin din plaiul strămoșesc,
Păstor în stripa devenirii,
Să cânt, eternul românesc,
Din țara doinei și-a iubirii!
Și nu mă dau cum ne e firea,
Pân' n-oi suna din universuri,
Să ne cunoască omenirea,
Dreptatea vremii și în versuri!
În mine scad treptat lumini,
Din vremi când mai erau altare,
Când toată liota de spini,
O pârjoleam cu-n nimb de soare.
În mine scot treptat lumini,
Regrete-n clipe solitare,
Și parcă simt dureri de spini,
Și parcă-ntunecă-n...
În mine, scad treptat lumini,
Din vremi, când mai erau altare,
Când toată liota de spini,
O pârjoleam cu-n nimb de soare!
În mine, scad treptat lumini,
Regrete-n clipe solitare,
Și parcă simt dureri de spini,
Și parcă-ntunecă-n...
Suflete azi nu mai curg,
Pulberi noi, în vechi clepsidre,
Ce se zbat din arc de stele,
Să imprime vremii-n ornic,
Suflul ei, cel electronic!
Caii vremii noastre cresc,
Mulți Pegași făr' de pereche!
Cei ce-n zboruri, nu-i strunesc,
N-au iubit nici lumea veche!
Murgul vremii mele crește,
Brav Pegas făr' de pereche,
Cine nu mi-l îndrăgește,
N-a visat nici lumea veche!
Ca moartea hoață mă strecor,
Pe lângă gardul sorții,
Oriunde noaptea e decor,
Eu, trag de clanța porții,
Și dacă nu e un lăcat,
Să-mi stâmpere năravul,
Eu, intru ca un om plecat,
Stârnind în stele praful.
Când privesc în urmă...
Reprivită-n lume, viața,
Pare-un cadru de genune,
Ce scânteie dimineața,
Până-ncet, din zări, apune!
Și cu cât scânteie-n lume,
Visul ei, parcă-i sedus,
Ca-n amoruri, când anume,
Te înveți a fi supus!
Ce este poezia? E doar un vis etern.
Serafică-ntrupare, din care se desprind,
Imperii de lumină, altare care cern,
Din valurile lumii, a vremilor colind.
Ce este poezia? E doar un cânt pribeag,
Sublimul armoniei, ce leagă-n univers,...
Ce este poezia? E doar, un vis etern,
Serafică-ntrupare, din care se desprind,
Imperii de lumină, altare care cern,
Din valurile lumii, a vremilor colind!
Ce este poezia? E doar un cânt pribeag,
Sublimă armonie, ce leagă-n univers,...
De ce voiți să fiu un rând,
Când vreau să fiu, roiuri de gând,
De ce vă par orgolios,
Când devenirii, sunt pios?
De ce umbririi, de greșesc,
Și-n dor de mâine-n zor vâslesc,
Pe marea viselor profunde,
Mă ponegriți murdar, oriunde?...
Fericirea, mi-e cuprinsă, oază tânără-n pustiu,
Sufletul izvor se lasă arșițelor absorbit,
Și cât curge-n unde clare, se-oglindește-ntrânsul viu,
Chipul lumii visătoare, vremii-n care a iubit!
Caravana, dacă trece, câinii vieții nu mai...
De când epigoni la toate,
Florile ne cresc îndoliate,
Or fi unii trandafiri,
Nu zic nu, da-s prea subțiri,
Ca să crească-n ritm de carte,
Raza lumii făr' de moarte!