Prin care stele se strecor,
Să șteargă pete de rugină,
Trăgând al nopții tainic stor.
Amurgul meu e-o vâlvătaie,
Ce cade-n mări, ori după deal,
Un prunc, ce poartă-ntr-o copaie,
Al lumii veșnic ideal.
Amurgul meu e-o libertate,
Speranța-n care întrevezi,
Cum se apune pe-nserate,
Ca să răsai printre livezi.
Amurgul meu nu-i contemplare,
Ci ochiul clar, prin care vezi,
Cum soarele, sorbit de mare,
Se-ntoarce iarăși prin livezi.