De unde prins-a rădăcini,
Durerea mea de viață?
De ce îmi par acum străini,
Copiii toți la față?
De ce isteț nu mai pricep,
Tulburătoarea fire,
De ce când verile încep,
Sunt goale de iubire?
De ce în dorul meu pribeag,
Las...
Poezie de Constantin Obadă despre durere, naivitate, inteligență, copii, lașitate, tristețe, zi de naștere, viață, grădină, dorE unul în mine..., ce cată să zboare,
Iar altul..., se trage adânc, în abis.
Din zbaterea durerii, eu leg o înălțare,
Iubirii de oameni, c-un fulger deschis!
De unde..., prins-a rădăcini,
Durerea mea de viață?
De ce..., îmi par acum, străini,
Copii, toți, la față?
De ce..., isteț, nu mai pricep,
Tulburătoarea fire?
De ce..., când verile încep,
Nu tremur, de iubire?
De ce..., în...
Poezie de Constantin Obadă despre durere, copii, inteligență, lașitate, tristețe, față, viață, grădină, dor, zi de naștereNăstrușnic, Timpul, îmi dezbracă,
De clipe dulci înfățișarea!
De când îl simt vicleană, parcă,
Mă-nnobilează cu uitare!
Odată mort..., se înțelege,
Nici Dumnezeu nu-ți mai dă viață,
Dar, de robești sub aspră lege,
Să mori luptând,...
Poezie de Constantin Obadă despre moarte, muzică, durere, plăcere, uitare, lege, schimbare, dumnezeu, natură, timpO vreme de ploaie, în nopți fără stele,
E-o mare-n furtună, ce-i pasă să spele,
Rugina naturii, și-n luciu să-i ție,
Sămânța-nvoirii..., eternă și vie,
Vibrarea și-o sună, din ramuri ce mișcă,
Din doruri ce leagă, și spinii când...
Din raza toamnei, tot mai mică,
Amurguri, s-au prelins în cețuri,
Un vânt turbat, care te pișcă,
Împarte burniți, și înghețuri!
Căci stavili, cine să-i mai ție,
Când lanuri, codrii și podgorii,
Zac strânse-n tristă letargie?...
A lumii-n veci,
durere,
n-o mistui,
cu vreo,
formă,
dar,
forma ei,
în veci,
se mistuie,
durerii!
De dorul tău, am zăbovit,
Iubire-n orice vreme,
De dragul tău, am fost lovit,
Cu mii de anateme!
Dar, niciodată n-am căzut,
Din preajma ta, în goluri,
Și ochii buni nu te-au văzut,
Schimbată-n alte roluri!
Căci tu, din visul...
Poezie de Constantin Obadă despre hoinar, schimbare, dor, sfinți, vreme, moarte, vis, iubire, ochi, poezieCe trist, să stai, s-aștepți să mori,
Cum moare-o gâză, după ploaie,
Când ai fost fulger, printre nori,
Și ploaie, vremii ce ogoaie!
Să te strecori grăbit și lent,
Să joci un teatru, cu oricine,
Să fii mereu..., un repetent,
Când...
Poezie de Constantin Obadă despre teatru, moarte, ploaie, lege, oameni, tristețe, cer, viață, poezieO seară, plină de argint,
Pe coama dorului se lasă,
Când noi, din stinsul labirint,
Zâmbim, la steaua norocoasă!
Ce dulce-i vremea, când repeți,
Fiori, ce scapără pe struna firii,
Când de arome te îmbeți,
Sub tei părtași de mult...
O..., noapte, fără de hotar!
Puzderii stele, par de ceară,
Căci luna-i dusă la rotar,
Să-i bată străluciri de vară!
Ea, mâine seară va ieși,
Mai mândră-n pura ei rotire,
Când iară ne va copleși,
Să bem iubiri, din noi potire!...
Mă doare gândul meu robust,
Când vine unul parazit,
Când trebuie ca din arbust,
Să-l schimb în codru înverzit!
De s-ar lăsa, n-ar fi un bai,
Suportă bietul trista clipă,
Dar ca să vezi! Cu cât îi dai,
Din truda ta, face risipă!...
Cu vise, deschizi poarta,
Iubirilor deșarte,
Cu vise, scârțâi arta,
Durerii, pân' la moarte!
Căci vise, sunt străjerii,
Copilăriei tale,
Și vise sunt durerii,
Iubiri duioase-n cale!
Din vise ce transpiră,
Adesea..., făurim,...
Triste, făr de lume, triste făr de soare,
Amintiri duioase, îndrăgesc altare!
Și-n tăcerea dulce, sfântă și sihastră,
Zboară cugetarea..., pasăre albastră!
Rămân în urmă vise,
Umbrite de dureri,
Ca niște porți deschise,
Ce duc spre nicăieri.
Dar, partea lor de vină,
Nu-i că se ofilesc,
Ci că se trag lumină,
Și iar, ne viețuiesc!
De când s-a stins din soare tata,
Lumina-i pare, un contur,
Ce priveghează-n taină soarta,
Ca umbra unui abajur!
Supus, urmându-mi și eu soarta,
În fiii mei mă conturez,
Voi străluci și eu ca tata?
O umbră..., care priveghez?...
Poezie de Constantin Obadă despre grădină, destin, umbră, bunul simț, simț, soare, vis, zi de naștere, lumină, poezieNoaptea, ies din mine,
Și cobor din stele,
Ziua, urc destine,
Și apun cu ele!
Dar, ies lună plină,
Pază veșniciei,
Și mă-ntorn lumină,
Dulce-n mustul viei!
Căci nu-s universuri,
Mai presus de om,
Cum nu sunt, nici ramuri,...
Eu poate încă am să-ncerc,
Să-nvârt rotița lumii,
Să mai adaug, încă un cerc,
În pomu-nalt al vremii!
Eu am să-ncerc, căci nu disper,
La prima mea plecare,
Căci astăzi sui înspre eter,
Dar mâine, vin din soare!
Tot omul e un...
Poezie de Constantin Obadă despre conștiință, univers, oameni, lume, soare, cer, vin, vis, zi de naștereEu nu știam, când m-am născut,
Ce bine o să-mi fie,
În raiul meu, necunoscut,
Ce-mbie și adie!
Am mers în rând cu cei mai mulți,
În drum făr' de țipenii,
Am ascultat, cât poți s-asculți,
Doiniri sfințind ectenii!
Dar, când...
Poezie de Constantin Obadă despre rai, naștere, moarte, iubire, trecut, bine, zi de naștere, viață, poezieSub zidirea sfintei Golii,
Mândră, crește o parcare,
Sfinții umezi, roși de molii,
Nu mai pot ieși la soare!
Palizi, triști, cu fețe trase,
Nu mai știu nici o credință,
Îndrăgiți cu fumuri grase,
Morții trec făr' de credință!...
