Mi-i gândul oază călătoare,
Prin lungul largului astral,
În fice pom scântei-un soare,
În fice ram un ideal!
Din necuprins cuprinde-o rază,
Nemuritorul gând banal,
S-aprindă-n cer când înoptează,
Abisul pur în ireal!
Mi-i...
Din lumea miilor de stele,
Căzute-n valuri, moarte-n prund,
Eu vin prin sita vremii mele,
Comori ce încă mai ascund!
Un vis redat neliniștirii,
Mister din haosul tăcerii,
Eu sunt sămânța răzvrătirii,
Adâncă prinsă germinării!
Un gând din stripa devenirii,
Ocean din apele sărace,
Eu sunt în undița iubirii,
O lume dornică de pace!
Un vis din...
Poezie de Constantin Obadă despre haos, mister, imortalitate, vis, apă, credință, pace, iubire, față, lumeVara-i caldă! Noaptea-i clară!
Reprivesc, divina lună!
Mândră..., veșnic solitară,
Basme dragi, în jur adună!
Doar o boare de lumină,
Licărește..., străvezie,
Când pe fața ei senină,
Lasă urme, de-omenie!
Glasuri noi, necunoscute,
Tulbură, iar zarea!
Corul inimilor mute,
Învață..., uitarea!
Zarea zării, iară cade,
Plină, rotitoare,
Vremea moartă-n noi mai șade,
Tristă încântare!
De mult sunt mort, printre cei vii,
De ani, pe umeri duc, calvarul,
Nu mai suport..., copilării,
Când zilnic, sorb încet, amarul!
Tiranii existenței,
Durerii scapă amnare,
O..., tu, stăpân al Providenței,
Dă-mi mai curând, să...
Steaua norocului meu,
Stăruie-n necaz mereu,
Cine-o soarbe din fântâni,
Plânge luni și săptămâni,
Cine-o soarbe din priviri,
Nu s-apuce de iubiri,
Cine-o pune la condei,
Are parte de mișei,
Cine-o pune la actori,
Moare-n an de...
Tu Doamne, nu mai ești în cer,
O..., iartă răzvrătirea noastră,
Tu ești adâncu-ne mister,
Ce luminezi ființa noastră!
Oricâte spații ne ating,
Ne ești, sublimă-ntruchipare,
Părinte-n suflete ni-e drag,
Tu, ești în noi, eternul...
Poezie de Constantin Obadă despre rugăciune, poeți, mister, iertare, ființă, suflet, cer, soare, poezieNu pot muri oricum nici eu,
Nici tu nu poți muri copile,
E drept că nu e Dumnezeu,
Ci numai nopți, sporind din zile!
Nu-mi era greu să fi murit,
De era om de omenie,
Pe unde l-am tot zugrăvit,
Nu-i nimenea în cer, să-l știe!...
Poezie de Constantin Obadă despre moarte, dumnezeu, omenie, lașitate, zi, noapte, iubire, cer, lume, poezieDorinți și patime ascunse,
Mai bat în poarta-mi care șade,
Dar primăveri care-o ajunse,
Umbresc și umbra-i care scade!
Mă poartă gândul către marea unde,
Vâslește nemurirea tot ce moare,
Acolo-n țara viselor profunde,
Unde prind nopțile cu mâna soare!
Cu barca mea despic a lumii valuri,
Întrezărind un cer cu alte stele,
Seducător să-l arcuiesc în...
Poezie de Constantin Obadă despre noapte, imortalitate, țară, cer, zi de naștere, lume, stele, soare, poezieO, Prometei ai vremii mele!
Neostenit ca voi mi-i teamă,
Când picură senin din stele,
Iubirea lumii să nu geamă!
Idei ades străluminoase,
Scăpate patimii viclene,
Pot stinge nervul vieții-n oase,
Izvorul lacrimii în gene!
O,...
Armonizând a lumilor milenii,
Ades din jale s-a-ntrupaat iubirea!
Dar lăcrimarea sfânt-a unor genii,
Mereu prin veacuri i-au filtrat simțirea!
Dorinți și patime ascunse,
Mai cearcă poarta-n pari cum șade,
Dar primăveri care-o ajunse,
Umbresc și umbra-i care scade!
Dorința patimii ascunse,
Mai stăruie în vechi șarade,
Dar primăveri care-o ajunse,
Umbresc și umbra-i care scade!
O ploaie rece,
de noapte,
spală suflete,
uitate afară,
din,
lumină!
Prin păsări,
fulgerate,
prin țipătul lor,
spală păcate,
născute cu vremea!
Mii de stropi,
obosiți de drum lung,
bat geamuri și
bat porți,
cu...
Poezie de Constantin Obadă despre ploaie, uitare, păcat, noapte, suflet, lacrimi, vreme, vis, soare, luminăArmonizând lumea-n milenii,
Ades din jale s-a-ntâmplat iubirea!
Dar lăcrimarea unor genii,
Mereu i-au primenit simțirea!
O, Prometei ai vremii mele!
Neostenit ca voi mi-i teamă,
Când scăpărați senin din stele,
Reflexe bune să nu geamă!
Idei ades străluminoase,
Scăpate patimii viclene,
Aduc răceala morții-n oase,
Și mii de lacrime în gene!
O,...
O, Wallensteini ai vremii mele!
Neostenit ca voi mi-i teamă,
Când scăpărați senin din stele,
Reflex din bine să nu geamă!
Idei adesea omenoase,
Scăpate patimii viclene,
Aduc răceala morții-n oase,
Și mii de lacrime în gene....
Nu știu de când cobor la vale,
Desaga gra de oseminte,
Dar regretând mai stau în cale,
Clipind aducerii aminte.
