Fetița mea din depărtare,
Ca un părinte-aștept să vii,
Să curmi tristeți mistuitoare,
S-alungi urâtul în pustii.
Fetița mea din depărtare,
Eu te aștept cu gând peltic,
Când o să-ți dau o sărutare,
Sau poate n-o să-ți dau nimic....
Dorul gând s-a dat uitării,
Când eram de-o șchioapă om,
Și ca valurile mării,
Și ca frunzele din pom.
Trec pe apa tinereții,
Barca lumii-ncet poeții,
Știu băieții cum să scrie,
Ei le-mbracă-n formă vie.
În satul meu din valea unui munte,
Ornat cu zmeurișuri solitare,
Revăd în portul pletelor cărunte,
Zugravi boind cu var curat altare.
În satul meu din valea unui munte,
Eroii torc din liniștea eternă,
Cei vii în jocuri și nădejdi...
Când soare dogorește-n suflete nădufuri,
Când nu adie vântul câmpii, pădure, stufuri,
Când din noianul mării nu urcă nici o boare,
Când toate nu-s scăldate decât în ploi de soare,
Se naște-atunci o stare ce sparge vechi tipare,
Căci...
Stau vis în prag de dor, vibrând seară de seară,
Cum picură amurguri arama solitară,
Altare răzvrătite de umbre beau lumini,
De se creaz-un farmec ce fac să te închini.
Icoanele splendorii din roșu se ivesc,
Cutremurând o lume cu har...
Stau vis în prag de dor, vibrând iubire-n pară,
Cum picură amurg arama solitară,
Nicicând credința lumii nu poate să încapă,
Altare răzvrătite de umbre beau lumini,
De se creaz-un farmec ce face să te închini.
Minune din icoane apuse...
Poezie de Constantin Obadă despre fanatism, artă, artă fotografică, lume, minune, credință, farmec, umbră, vis, dorUnde-i vremea lumii care,
Flori purta în roza ei,
Unde buruieni amare,
Erau smulse cu temei?
Azi maestrul vremii hâtru,
Ocrotește buruieni,
Radios, solemn, cu-n schiptru,
Zilnic taie din Luchieni!
Martore stau streașine de case,
Umede de-a umbrelor visare,
Rebegite strălucesc pioase,
Prelungite eri prin noi în zare.
Umbre duc lumina vieții clară,
Luminișuri cad mântuitoare,
Toate câte-au răposat aseară,
Dinspre ziuă se...
Stau dor în prag de vis, uitând că vine seara,
Să cânt cum arămesc, amurguri clare țara.
Altare răzvrătite, de umbre beau lumini,
Când pe credința lumii, nu dau nici doi țechini.
Ci sparg icoane triste, și alte încropesc,
Cu un penel mai...
Unde-i vremea când grădina,
Înflorea din floarea ei,
Unde buruieni amare,
Erau smulse cu temei?
Eu port mereu o sită nouă,
Și cern prin ea rugini de rouă,
Și nopți urâte fără stele,
Prin toate cântecele mele!
Tristețea unor catedrale,
O simți din bolți până în praguri,
În șirul lung de osanale,
Pe ziduri care plâng de veacuri.
Icoane, șterse de credința,
Atâtor buze tremurate,
Își dau cu greu acum silința,
Splendori ascunse să...
Dragă mi-i țara ca ochii din cap,
Cu șir de istorii ce-n mine încap,
Dragi îmi sunt plaiuri cu turme de mioare,
Ce rumegă-n mine pajiști cu soare.
Dragi îmi sunt Carpații, mai marii mei frați,
Legăm mâini, de zi și celor plecați,
Dragă...
Albaștri ochi prin sita serii,
Ca două flori de măr rotat,
Au scânteiat în pragul verii,
Tot sufletu-mi înrourat.
O..., Doamne cum au fost aprinse,
Acele tainice porniri,
Ce zac acum în mine stinse,
Sub maldăre de amintiri....
După April, cu zări striate,
Un Mai, posac și plângăreț,
Dezlănțuit, pe ne-așteptate,
A smuls coroana lui de preț.
Murați, în farmece de Mai,
Visăm, că vremea ne e bună,
O..., Primăvară, dulce rai,
Ce-am făcut, de vii furtună?...
Te implorăm maică natură,
Să-nfrâni forfota din lavă,
Să legi năpasta c-o centură,
Să simtă lumea că nu-i sclavă.
Nu răsturna oceanul vremii,
Ca să pierim în vre-o stihie,
O..., nu ne da iar anatemii,
Cum ne-ai mai dat, din...
La mormântul meu pustiu,
Unde-o crește-n ierbi uitarea,
Cine, fără ca să-l știu,
Va mai căuta cărarea?
Cine va sădi un pom,
Să-mi ogoaie amintirea?
Oare care pui de om,
M-o strivi, să-i țin zidirea?
Cum o fi, tot n-o să-mi...
Cum roua-n flori de trandafiri,
Sporește, luciu-n nopți senine,
Tot astfel, vraja din iubiri,
Sporește soarta lumii-n bine.
În veacul nostru au sporit,
Lumini mileniului ce vine,
Dar câți martiri au înflorit,
Livada morții, nu...
Poezie de Constantin Obadă despre celebritate, nedreptate, grădină, moarte, foame, națiune, bine, destin, noapte, numePloaia cade stol de păsări,
Obosite, pe vapoare,
Iar din miezul nopții sumbre,
Dorul meu, soarbe din ploaie,
Dulci răcori de vin spumos!
O neliniște cuprinde,
Sufletu-mi înamorat.
Vara patimii ascunsă,
Iscă-n ochi bobiți de rouă....
La mormântu-mi fără flori,
Unde crește-n veci uitarea,
Cine va veni în zori,
Să-mi mai plângă-nduioșarea?
Cine va sădi un pom,
Să-mi umbrească nemurirea?
Teamă mi-i că pui de om,
Mi-o strivi cu-n bloc uitarea.
Macerat de usturoi cu miere
