Albaștri ochi prin sita serii,
Ca două flori ce mor striate,
Au fulgerat aleanul verii,
Cu farmecele deocheate.
De ce în van sunt reaprinse,
Acele tainice iubiri,
De tot rămân de dor prelinse,
Cristale tristei amintiri?
De ce...
Mi-i sufletul rănit de noutăți,
Cum mi-i iubirea-n clipe răsfățată,
Când ați zburat voi răsfățate clipe?
De dragoste în veci pierdute?
De ce-ai zburat tu răsfățată clipă,
De dragoste în veci pierdută?
De ce din suflet zbateri de...
Poezie de Constantin Obadă despre iubire, noutate, sărăcie, suflet, noroc, natură, clipă, dor, poezieAlbaștri ochi prin sita serii,
Ca două flori de măr rotat,
Au fulgerat elanul verii,
Cu farmec dulce, nevisat.
De ce în van sunt reaprinse,
Acele tainice iubiri,
De fapt rămân de dor prelinse,
Cristale triste-i amintiri.
De...
Mi-i sufletul rănit de noutăți,
Cum mi-i iubirea-n clipe răsfățată,
Când ați zburat voi răsfățate clipe?
De dragoste în veci pierdute?
De ce-ai zburat tu răsfățată clipă,
De dragoste în veci pierdută?
De ce din suflet zbateri de...
Poezie de Constantin Obadă despre iubire, noutate, sărăcie, suflet, speranță, noroc, natură, clipă, dorAlbaștri ochi declină zarea,
Cu flori de măr amirosind,
Umbrare le ațin cărarea,
Iubirilor cu un colind.
De ce în van sunt reaprinse,
Acele tainice iubiri,
De fapt rămân de dor prelinse,
Cristale tristei amintiri.
De ce...
Albaștri ochi prin sita serii,
Muiați în flori ce mor striate,
Mai fulgeră aleanul verii,
Cu farmece de mult uitate.
De ce în van sunt reaprinse,
Acele tainice iubiri,
De tot rămân de dor prelinse,
Cristale tristei amintiri?...
Noaptea-i clară blândă zână,
Simțitoare ca poetul,
Numai luna-i solitară,
Iscă vrej în tot boschetul.
Stele mândre par fecioare,
Ispitite de luceferi,
Pacea doarme în frunzare,
Tresărind un vânt de neferi.
Dar iubirea de cu...
Poezie de Constantin Obadă despre tentație, pace, noapte, inimă, sfinți, iubire, lună, stele, poezieNoaptea-i clară ca o zână,
Îndrăgită de poet,
Ca o apă de fântână,
Izvorând răcoare-ncet.
Mândre stele par fecioare,
Ispitite de Amor,
Care cer o sărutare,
Care suspină de dor.
Noaptea-i sfântă ca o zână,
Suferința-i e poetul,
Luna pare o fântână,
Izvorând gânduri cu-ncetul.
Stele mândre par fecioare,
Ispitite de luceferi,
Pacea doarme în frunzare,
Tresărind un vânt de neferi.
Dar iubirea de cu...
Poezie de Constantin Obadă despre tentație, suferință, sfinți, pace, noapte, inimă, cugetare, iubire, lună, steleDâra mea încet străbate,
Nor albit albastrul zării,
Nu-i bine-n singurătate,
Chiar de ești luceafăr mării.
Valuri oricât sunt de valuri,
Legături au în afunduri,
Chiar când leneșe bat maluri,
Nu-s decât furtuni pe gânduri....
Poezie de Constantin Obadă despre muză, singurătate, amar, zi de naștere, cugetare, bine, dor, lume, poezieNoaptea-i sfântă ca o zână,
Suferința-i e poetul,
Luna pare o fântână,
Izvorând gânduri cu-ncetul.
Stele mândre par fecioare,
Ispitite de luceferi,
Pacea doarme în frunzare,
Tresărind un vânt de neferi.
Dar iubirea de cu...
Poezie de Constantin Obadă despre suferință, sfinți, pace, noapte, inimă, cugetare, iubire, lună, stele, poezieZână blândă noapte clară,
Simțitoare-i cu poetul,
Numai luna-i solitară,
Zăvorăște vrăji cu-ncetul.
Stele mândre par fecioare,
Ispitite de luceferi,
Pacea doarme în frunzare,
Tresărind un vânt de neferi.
Dar iubirea de cu...
Poezie de Constantin Obadă despre magie, tentație, pace, noapte, inimă, sfinți, iubire, lună, stele, poezieDâra mea încet străbate,
Ca un nor albastrul zării,
Nu-i bine-n singurătate,
Chiar de ești luceafăr mării.
Valuri oricât sunt de valuri,
Au o taină nepătrunsă,
Chiar când leneșe bat maluri,
Sunt furtuni ce stau pe gânduri....
Ce nuanțată e țărâna,
Pe care pașnic o sfărâm,
Căldura ei străbate mâna,
Cu huma unui alt tărâm.
Prin iarba brazdelor întoarse,
Eu văd strămoșii după leat,
Cum trec tăria lor din oase,
În grâul proaspăt semănat.
Ce grabă neagră e țărâna,
Pe care acuma o sfărâm,
Poate-acuma strâng în mână,
O lume dintr-un alt tărâm.
În bulgări văd toată lucirea,
Atâtor ochi care-au plecat,
Cum urcă-n spice înorarea,
Cu fiecare semănat.
Ce umedă și grasă e țărâna,
Pe care acuma o sfărâm,
Poate cu Dacii dau acuma mâna,
Plecați demult pe alt tărâm.
În bulgări văd toată lucirea,
Atâtor ochi care-au plecat,
Cum urcă-n spice înorarea,
Cu fiecare semănat.
Ce moale-i reavăna țărână,
Pe care acuma o sfărâm,
Poate cu Dacii dau chiar mâna,
Cu mine de pe alt tărâm.
În bulgări văd toată lucirea,
Atâtor ochi care-au plecat,
Cum urcă-n spice înorarea,
Cu fiecare semănat.
Ce moale, neagră e țărâna,
Pe care-acuma o sfărâm,
Căldura ei uimește mâna,
Cu huma unui alt tărâm.
Eu văd în brazdă străluciri,
Strămoșii care-au tot plecat,
Cum urc-o cale invierii,
Cu fiecare semănat.
Ce nuanțată e țărâna,
Pe care-acuma o sfărâm,
Căldura ei boiește mâna,
Cu huma unui alt tărâm.
Pe brazde date strălucirii,
Eu văd strămoși care-au plecat,
Cum cresc o cale învierii,
Cu spice verzi, cu grâu mișcat.
Deși mi-i traiul fără rost,
Mi-i geniul ordine divină,
Din haosul care am fost,
Rămâne unica lumină.
La noi gândesc duioși gropari,
Când mă veți da uitării triste,
De-or plânge-o seamă de măgari,
Să știi, sunt cei ce-mi dară...
