Când zile încâlcite-n treburi,
Așteapt-amurguri solitare,
Ca-ntortochiate străzi în burguri,
O rază sprintenă de soare.
Eu din urbea mea străveche,
Cânt dorului pereche,
Unii cred că-s plin de streche,
Alții c-am ceară în ureche.
Când dor abia vândut visării
Visam să fiu un simplu om,
Simțeam cum valurile mării,
Îmi scaldă frunzele din pom,
Vibrând în mine dulci avânturi,
Treceam prin lume simplu om.
Când dorul gând, m-a dat iubirii,
Eram pe drumul...
Poezie de Constantin Obadă despre simplitate, dor, monotonie, fericire, iubire, vechi, cer, lume, poezieFetița mea din depărtări,
Ca un profet aștept să vii,
Să curmi noianul de-ntristări,
Din zilele ce par pustii.
Fetița mea din depărtări,
Eu te aștept cu gând peltic,
Să-ți dau prinos de sărutări,
Sau poate n-o să-ți dau nimic....
Martore stau streașine de case,
Umede de-a umbrelor visare,
Rebegite strălucesc pioase,
Prelungite eri prin noi în zare.
Veșnică e pura dimineață,
Soră cu lumina suitoare,
Cugetarea mea tăcută-nvață,
Cum că viața nu-i decât...
Din vraja ta, din dorul tău,
Copiii cresc cuminți,
Asemeni unui strașnic Zeu,
Ne ești iubire și părinți.
Aceiași dragoste o porți,
Acelora ca noi,
Când bat cu dragoste în porți,
Când sunt oameni în nevoi.
Martore stau streașine de case,
Umede de-a nopți-nrourare,
Rebegite țârâiesc încet sfioase,
Prelungiri de eri prin mine-n ere.
Veșnică e pura dimineață,
Soră cu lumina suitoare,
Cugetu-mi tăcut râvnind învață,
Cum că viața nu-i...
Albaștri ochi prin sita serii,
Ca două flori de măr rotat,
Au fulgerat tot valul verii,
Cu suflul lor duios cântat.
De ce în van au fost aprinse,
Acele tainice iubiri?
Ce lăcrimând acum prelinse,
Cristale de dor, amintiri.
De...
Prin păienjeniș de drumuri,
Caut drumul meu din ochi,
Pricăjit, muiat în fumuri,
Pere-un cântec de deochi.
Deochiații stau la mese,
De isteți aruncă gluma,
Ce mai vine cu „dulcese”,
Care nu mai prind acuma.
Clasicismul e o...
Poezie de Constantin Obadă despre glumă, inteligență, fum, risipă, acasă, muncă, oameni, lume, poezie, ochiEu nu mai rabd acele vise,
Spoite-n albia uitării,
Ci isc o boare de narcise,
Când traiul sună disperării.
O dulce bunicuță, mi-a spus că în iubiri,
Mor visele urâte, și vorbele-s subțiri,
Că-n basme oglindesc, tot ce dorește viața,
O purpură de vis i-mbujorase fața.
Și-am plâns de bucurie, cum plânge o mireasă,
Când dusă spre iubiri, mai des...
Poezie de Constantin Obadă despre râs, urâțenie, vis, bucurie, lacrimi, povești, copii, ochi, față, viațăEu nu mai rabd acele vise,
Spoite-n vorbe dulci cântate,
Căci au murit treptat ucise,
Atâtea doruri ne-mpăcate.
Albaștri ochi prin sita serii,
Ca două flori de măr rotat,
Au fulgerat tot valul verii,
Cu suflul lor duios cântat.
O..., Doamne cum au fost aprinse,
Acele tainice porniri,
Ce zac acum în mine stinse,
Sub maldăre de amintiri....
Mi-i sufletul bătrân strigoi,
Iar lăcomia voastră-i câine
Eu nu-s contemporan cu voi,
Dar voi, prin mine ve-ți rămâne.
Când soare dogorește-n suflete nădufuri,
Când nu adie vântul câmpii, pădure, stufuri,
Când din noianul mării nu urcă nici o boare,
Când toate nu-s scăldate decât în ploi de soare,
Se naște-atunci o stare ce sparge vechi tipare,
Căci tot...
Umede de-a umbrelor visare,
Martore stau streașine de case,
Rebegite strălucesc pioase,
Prelungiri de eri prin noi în zare.
Veșnică e pura dimineață,
Soră cu lumina suitoare,
Cugetarea mea tăcută-nvață,
Cum că viața nu-i decât...
Abia cuget cugetarea,
Că din eu, sar vâlvătaie,
Fost-am frate eu cu marea,
Ori un strigăt de bătaie.
Port în mine sita lumii mereu nouă,
Care cerne neguri din sclipiri de rouă,
Port nădejdea vremii către alte stele,
Strecurate-n spuza cântecelor mele.
Eu nu mai rabd acele vise,
Brumate-n taina mângâierii,
Ci fiare-n vraja lor ucise,
Să urce către anii înălțării.
De vraja ta, din dorul tău,
Copiii cresc cuminți,
Asemeni unui strașnic Zeu,
Ne ești iubire și părinți.
Abia cuget cugetarea,
Că din eu, sar vâlvătaie,
Frate-am fost cândva cu marea,
Ori un strigăt de bătaie.
Semințe de pin în miere, afrodiziac natural
