Cupola cea albastră de-ar ține ani în șir,
Chiar soarele iubit ar nimici natura,
Tot ce-i în jurul nostru-ar fi un cimitir,
Iar setea fără margini ar devora făptura.
Dar nu se-ntâmpl-acestea și nori îmbietori,
Chiar și-n pustiuri duc,...
Poezie de Constantin Obadă despre schimbare, tristețe, uitare, cer, soare, dumnezeu, natură, oameni, moarteUnde-i vremea lumii care,
Flori purta în roza ei,
Unde buruieni amare,
Erau smulse cu temei?
Azi maestrul vremii noastre,
Simțitor la buruian,
Radios, solemn, albastru,
Vede-n toți un nou Luchian.
Martore stau streașine de case,
Umede de-a nopți-nrourare,
Rebegite țârâiesc încet sfioase,
Prelungiri de eri prin mine-n ere.
Veșnică dar nouă dimineață,
C-o rotire de lumini stelare,
Cugetarea mea acum învață,
Că viața nu-i...
Când dorul tolănit visării,
Visa pe drumuri simplu om,
Din toate valurile mării,
Cu toate frunzele din pom,
Vibram suave dulci avânturi,
Întrezărite-abia în cânturi.
Când dorul gând, m-a dat iubirii,
Eram pe drumul fericit,
Din...
Poezie de Constantin Obadă despre dor, monotonie, vis, simplitate, fericire, iubire, vechi, cer, poezieStau vis în prag de dor, vibrând seară de seară,
Cum picură amurguri, arama solitară,
Altare răzvrătite de umbre, beau lumini,
Când recreaz-un farmec la care să te-nchini,
Icoane fără seamăn din nou se ivesc,
Cum n-a văzut în temple,...
Poezie de Constantin Obadă despre creştinism, virtute, sânge, farmec, umbră, vis, dor, lume, stele, poezieO dulce bunicuță, mi-a spus că în iubiri,
Mor visele urâte, și zmeii și satiri,
Că basme leagă viața și viața leagă basme,
Că toate-s amintiri deși întâi fantasme.
Cu două mâini am tot săpat,
La temelii de vremuri,
Și cu sudori am tot udat,
Ca tu să nu mai tremuri.
Din grele nopți cască lumină,
Să leg cu noi apoteoze,
Vieții visuri de grădină,
Și munților cântări mai roze.
Era un timp când orice floare,
Din amorul florilor creșteau,
Și lumina pieritoare,
În ferestre se pierdeau.
Dar a venit un timp mai hâtru,
Când buruienile corcite,
Au prins în mână cite-un schiptru,
Și-au nimicit ce-i anemone.
Albaștri ochi prin sita serii,
Ca două flori de măr rotat,
Au fulgerat tot valul verii,
Cu suflul lor duios cântat.
De ce, oh...,Doamne dar de ce,
Nu sunt natură-n orișice?
Să vină timpul când să plec,
Dar și mor acum să reîncerc....
Poezie de Constantin Obadă despre noroc, natură, vinovăție, timp, ochi, flori, grădină, viață, poezieCând dorul gând s-a dat visării,
Treceam prin lume simplu om,
Din toate valurile mării,
Ce scaldă frunzele din pom,
Vibram un soare de avânturi,
Abia întrezărit în cânturi.
Când dorul gând, s-a dat iubirii,
Visam eternul tânăr om,...
Poezie de Constantin Obadă despre simplitate, apă, dor, imortalitate, iubire, tinerețe, cer, viață, lume, soareCând dorul gând m-a dat visării,
Eram pe drumul de-a fi om,
Din toate valurile mării,
Ce scaldă frunzele din pom,
Strângeeam în mine doar avânturi,
Spre cele-ntrezărite cânturi.
Când dorul gând, m-a dat iubirii,
Eram pe drumul...
Sub pajiștea arată, ofteaz-un cimitir,
În care dorm strămoșii, eternul elixir.
În roua de pe brazde sunt lacrimi care-au curs,
Degajă arătura pe vechiul cimitir,
O ceață fumurie, cu iz de paraclis,
Ușoară, se destramă ca unda unui vis....
Fetița mea din depărtări,
Ca un profet aștept să vii,
Să curmi noianul de-ntristări,
Din zilele ce par pustii.
Fetița mea din depărtare,
Eu te aștept cu gând peltic,
Când o să-ți dau o sărutare,
Sau poate n-o să-ți dau nimic....
Era un timp când orice floare,
Din amorul florilor creșteau,
Și lumina pieritoare,
În ferestre se pierdeau.
Azi maestrul vremii noastre,
Simțitor la inimioare,
Radios, solemn, albastru,
Taie zilnic anemone.
Abia încet deprind să cuget,
Că eul meu s-aprinde vâlvătaie,
Cânva am fost pe semne muget,
Ori o strigare de bătaie.
Martore stau streașine de case,
Umede de-a nopți-nrourare,
Rebegite țârâiesc încet sfioase,
Prelungiri de eri prin mine-n ere.
Veșnică dar nouă dimineață,
C-o rotire de lumini stelare,
Cugetarea mea acum învață,
Cum că viața nu-i...
Dacă mai rabd acele vise,
Spoite-n vorbe dulci cântate,
E c-au murit în noi ucise,
Atâtea doruri zbuciumate.
Deși trec sită nu prea nouă,
Eu cern rugina vremii mele,
Ca toate boabele de rouă,
Să bată smalțul altor stele.
O dulce bunicuță, mi-a spus că în iubiri,
Mor visele urâte, cum mor iubind satiri,
Că basmele se leagă, cu alte mii de basme,
Că straiele vieții nu sunt decât fantasme.
Că omul în lumină, cu greu se-nvrednicește,
Ci tot în neguri cată...
Poezie de Constantin Obadă despre muncă, urâțenie, îngeri, vis, povești, oameni, luptă, viață, lumină, poezieCâți nu sunt în lume teferi?
Câți nu bat gândirii clare?
Dar nevoia de luceferi,
Din teribilisme sare.
Iar când nu mai pot de bine,
Plini de ifose-n orgolii,
Dau cu ura după tine,
Disperați pozând în dodii.
