Un singur nume!
Caiet - Constantin Obadă - 1970
Un singur nume-a fost de-ajuns,
Să tulbure cazarma solitară,
Visărilor ce s-au ascuns,
Și ordin toți de primăvară.
Când aș putea să fiu mai îndrăzneț,
Dar nu pot trece peste fire,
Dorința unui crez isteț.
Când mă trezesc, mă șii în brațe,
Sublimul tău în traiul meu,
De-acum cine o să îmi răsfețe,
Iubirea până la...
Un singur nume-a fost de-ajuns,
Să tulbure cazarma solitară,
Visărilor ce s-au ascuns,
Și ordin toți de primăvară.
Vis sedus din patima uitării,
L-am sădit în cugete lumină,
L-am stropit cu valurile mării,
Să-ncolțeasc-o eră mai virgină.
Știu păcate care o să-l dreagă,
Știu ispite care-i poartă pică,
Știu și calea lui pribeagă,
Știu și steaua...
Cum vânturi bat adesea lin,
Cu doruri mari romanțe,
Fermecătorul lor declin,
Alunecă-n distanțe.
De stele și comete,
Cum tremură-n tării,
De vise deochete,
Din lungi călătorii,
De sori cum au pereche,
Sublim am vrut să scriu.
Dar vai ce lume veche,
Și Doamne câți o știu,
De când e viața minte,
Mereu spumos s-a scris,
În...
Unde ești tu tinerețe,
Să roiesc timpul cu tine,
Să mă simt în toate bine,
Să eman de frumusețe.
Tu natura mea ingrată,
M-ai ucis din prima clipă,
Tu rămâi mereu galantă,
Tu comoară, eu risipă.
Când mă gândesc cum mă jucam,
cu mustățile bunicului, cu fusul bunicii,
cum scânceam la ei, și ei râdeau, și se veseleau,
iar mai târziu, când îmi spuneau povești,
mi se păreau niște profeți,
cu ochii blânzi și vioi, cu priviri clare,...
Se frânge cornul lunii de gânduri fulgerate,
Mor vise de iubire, mor patime curate,
Acum să caut cuiburi din vid nemărginirii,
Eu împletesc speranțe, dar cu tăria firii!
De multe ori un gând obscur,
Apare-n lumea vremii straniu,
Dar pitrocit prin larg azur,
Uimind lucește-n pur uraniu.
Din taina minților scăpat,
În pragul tinereții noastre,
Miracole care-au săpat,
Iubirea lumii morții zestre....
De stele și comete,
Cum tremură-n tării,
De sori ce au pereche,
Mai poți acum să scrii?
De când e viața minte,
De toate s-a tot spus,
În tomuri de cuvinte,
Cum stau când jos când sus.
De cerul care pică,
Disimulat în noi,...
În turnul meu sunt multe fețe,
Drăguțe simple și istețe,
Cu mers felin ca de pantere,
Ce vin oricum din alte ere.
Căci nu te iartă nici în glumă,
Să zici că sug cum suge-o turmă
Că nu-ți cresc bine purandeii,
Odoare scumpe,...
Acolo-n inima pădurii,
Din visul veșnic omenesc,
Mai caut tainele naturii,
În stihuri ce întrezăresc.
Aici la portul dintre vise,
Stau strajă mută-n cumpănire,
Când mă întreb în ce abise,
Voi fi uitat, ca orișicare.
Eu știu prea bine c-am să mor,
Oricum mi-o fi norocul,
Căci totul este trecător,
C-așa se vede-i jocul.
Sublim e numai focul,
Dar, dintre toate ce admir,
E veșnica uitare,
Căci pe eternu-i elixir,
Nimic nu e mișcare.
Ni-i dat să ducem iar urgia,
Unui potop de suferință,
Dar, cum i-e firea, România,
L-o trece-n mare biruință.
Durați-mi vise poartă nouă,
Să pot intra ca orișicine,
Cu flori de gând muiate-n rouă,
Visării dulci, iubirea-n sine.
Străbat în mine alte lumi,
Din vremi cândva barbare,
Împăunat în pisc de culmi,
Presimt a lor mișcare.
Dar vântul care bate lin,
Și-mi mângâie doar fața,
El poate-abia începe-un drum,
Ce mântuie viața.
În sinea mea, ascult un ornic,
Cum bate ritmice secunde,
Cum visul vechi și nestatornic,
Prezentul lumii mi-l ascunde.
Eu lupt cu pravila gândirii,
Să smulg perdeaua de-ntuneric,
Să curgă-n vremea mea iubirii,
Cu forme-n cântec...
Se rupe cornul lunii de gânduri fulgerate,
Mor visele iubirii și patime curate,
Acuma caut cuiburi de vis în galaxie,
Să împletesc speranțe un an sau poate-o mie!
Dorm istorii milenare,
Sub pământuri roditoare,
Ape spală mii de chipuri,
De cetăți, acum nisipuri.
Câte-o piatră mai colțoasă,
Amintește de vreo casă,
Câte-o frunză împietrită,
Vechi porticuri strălucite.
Numai oamenii...