Stau dor în prag de vis, vibrând iubire-n pară,
Cum arămește-amurg, pădurea solitară.
Altarul răzvrătirii din umbră bea lumini,
Dar și creaz-un farmec ce face să te-nchini.
Minune de icoane aprinse se ivesc,
Spoind apusul zilei cu har...
Poezie de Constantin Obadă despre fanatism, băutură, artă, artă fotografică, minune, farmec, dor, umbră, lume, iubireCu greu mai recompun conture,
Când eram sprinten ca un Zeu,
Ah..., cum mai fremătam pădure,
Când stăpân îmi eram eu.
Deși tristețile apasă,
Cu cerul lor mereu închis,
Din depărtări iubiri mai lasă,
Speranțe, aripe de vis....
Poezie de Constantin Obadă despre speranță, bătrânețe, tinerețe, zei, schimbare, vis, natură, salariu, ziMor copii pe drumuri și Biafra plânge,
Mor visând la pâine, înecați în sânge,
Foamea din orbite, crește globii mari,
Prin stomacuri urlă hoarde de tătari.
Surdă omenire, care miști rachete,
Cum lași tu să moară un popor sub soare?...
Poezie de Constantin Obadă despre rușine, foame, viitor, bucurie, sânge, credință, copii, omenie, pace, lumeRitmuri noi sunt geniale,
Când mustesc de poezie,
Când deschid o altă cale,
Cu sublim de măiestrie.
Limba nu-i decât pădurea,
Ramuri care-mbie versuri,
Frumusețea e securea,
Care-i taie din eresuri.
Versul poate fi miracol,...
Vînturi multe-au scuturat,
Lumea de frunzare,
Numai bradu-nfumurat,
Verde-i până moare.
Așa mereu de mii de ori,
De mii de ani încoace,
Renasc în pomi aceleași flori,
Neliniște și pace.
Prin hogeagul vremii mele,
Multe ramuri moarte cad,
Ploaia negrelor surcele,
Din poieni făcură vad.
Rar din muguri câte-o floare,
Mai răsare magistral,
Să-ncălzească o plecare,
Zilnică spre hibernal!
Prin hogeagul vremii...
Ramuri multe, moarte zac,
Prin grădina vieții mele,
Zilnic, prind să mă desfac,
Ploaie neagră de surcele.
Primăveri cu mii de cercuri,
Repictăm cu floare albă,
Poame dăm de multe feluri,
Și râdem de câte-o babă.
Din grădina...
Mor copii pe drumuri în Biafra țară,
Mor cătând o pâine din zori până-n seară,
Foamea din orbite, scoate globii mari,
Prin stomacuri urlă hoarde de tătari.
Omenire surdă care iști rachete,
Cum lași tu să moară un popor sub soare?...
Poezie de Constantin Obadă despre rușine, foame, viitor, bucurie, țară, credință, copii, omenie, pace, oameniPlâng copii pe drumuri în Biafra surdă,
Pâinea n-o mai știu, nici lapte nici urdă,
Foamea e-n orbite, crește globii mari,
Burțile răsună, hoardă de tătari.
Surdă omenire care urci rachete,
Cum de lași să moară un popor sub soare?...
Poezie de Constantin Obadă despre foame, viitor, bucurie, credință, copii, omenie, oameni, lume, soare, poezieChiar de mugurii dau floare,
Fermecați de primăveri,
Eu sunt lumii călătoare,
Iarnă care caut veri.
În grădina vieții mele,
Multe ramuri moarte zac,
Ploaie neagră de surcele,
Zilnic prind să mă desfac.
Repictez a lumii...
Poezie de Constantin Obadă despre consolare, primăvară, ploaie, toamnă, grădină, moarte, lume, viață, poezieCând am pornit în câmp asalturi,
Să ștergem milenare haturi,
Noi am cântat în bătălie,
Un imn străbun de vitejie.
Când am forat isteți adâncuri,
Să scoatem tăinuite păcuri,
Noi am cântat încă o odă,
În ritm strălucitor de sondă....
Poezie de Constantin Obadă despre datorie, muzică, inteligență, pace, credință, omenie, pământ, poezieRamuri multe, moarte tac,
În grădina vieții mele,
Zilnic, prind să mă desfac,
Ploaie neagră de surcele.
Primăveri înscrise-n cercuri,
Îndulceam cu miere albă,
Nuci dădeam de multe feluri,
Și râdem de câte-o babă.
Ramuri se...
Drumuri vin drumuri se duc,
Din grădina vieții mele,
Din ce-am fost, din falnic nuc,
Zilnic mă prefac surcele.
Primăverile amare,
Le-ndulceam cu miere albă,
Nuci dădeam la fiecare,
Și râdeam de câte-o babă.
Drumuri vin...
Plâng copii pe drumuri în Biafra surdă,
Pâinea n-o mai știu, nici lapte nici urdă,
Foamea e-n orbite, crește globii mari,
Burțile răsună, hoardă de tătari.
Surdă omenire care urci rachete,
Cum de lași să moară un popor sub soare?...
Poezie de Constantin Obadă despre rușine, foame, viitor, bucurie, credință, copii, omenie, oameni, soare, poezieUn vânt nebun a scuturat,
Păduri de frunze moarte,
Un verde-n brazi decolorat,
Sfidează lunci deșarte.
Așa mereu de mii de ori,
De mii de ani încoace,
Renasc în pomi aceleași flori,
Neliniște și pace.
Versurile sunt în limbă,
Ramuri care te îmbie,
Frumusețea care schimbă,
Trai mărunt în poezie!
Orice vers e un miracol,
În cotidiana limbă,
Un luceafăr la un secol,
Haina-i clasică i-o schimbă.
Mai slăvit visării noastre,
Multora tu întârzii,
Chiar de-s zările albastre,
Aura de poezii!
Chiar de uzi cu apă vie,
Pomul trist și infantil,
N-o să-ți crească razachie,
Tulburând al vieții stil.
Maiul visurilor noastre,
Uneori mai întârzie,
Din motive nealbastre,
Aura de poezie!
Poți să uzi cu apă vie,
Rădăcina infantilă,
N-o să crească bucurie,
Vreo palidă zambilă.
Nici în codru vreo măsură,
N-o să sune mai...
Duios străbun părinte,
Pământul în mișcare,
Te leagănă, te simte,
Din codri din izvoare!
Din valuri sunătoare!
De când îmbracă vremuri,
Tu prinzi să te cutremuri?
Ci om născut din încă,
În noi spre fiecare,
Ești ca să muți...
Poezie de Constantin Obadă despre abilitate, cuvânt, pământ, naștere, schimbare, artă, artă fotografică, limbă, destin, moarteAșa ne știe lumea și mâini o să admire,
Cum zilele de-acuma le-am dus chiar peste fire,
Popor făr' de prihană, și plin de omenie,
Cu cântece la strană, cu jocuri la chindie,
Desțelenind pământuri, stând bine cu vecinii,
Sădim cu timpul...
Poezie de Constantin Obadă despre minune, ură, jocuri, zi, minciună, lume, omenie, timp, bine, viață
