Mă simt un geniu fără rost,
Deși mi-i ordinea divină,
Din haosul care am fost,
Rămâne-o unică lumină.
Când m-or lansa duioși gropari,
În urma sfintelor prefaceri,
De mult o seamă de măgari,
Vor stoarce lacrimi adunării.
Necazul unui trai torid,
Cu setea minții se ogoaie,
Unde-i pământul mai arid,
Viori de dor i-adună ploaie.
Deochii lumii ape prind,
Izvoare-n copcă de umbrare,
Cum iarna prinde un colind,
În geamuri ochiuri de cântare....
Necazul unui trai torid,
Cu setea minții se ogoaie,
Unde-i pământul mai arid,
El sună dor și cântă ploaie.
Deochii lumii mele prind,
Izvoare-n copcă de umbrare,
Cum prinde iarna un colind,
În geamuri vechimi de cântare....
Pojarul unui trai torid,
Cu setea minții se ogoaie,
Unde-i pământul mai arid,
El sună dor și-ncântă ploaie.
Deochii iscusirii cresc,
Umbrare dulci în stepa lumii,
Și-n domoliri de vânt prășesc,
Ogoare țipătoare vremii.
Eu...
Pojarul unui trai torid,
Cu setea minții se ogoaie,
Unde-i pământul mai arid,
El sună dor și-ncântă ploaie.
Deochii iscusirii cresc,
Păduri în stepa lumii,
Cu vânturi dulci ușor prășesc,
Ogoare țipătoare vremii.
Eu trag...
Migală mută-n crez torid,
O sete oarbă care moaie,
Unde-i pământul mai arid,
Acolo sun viori a ploaie.
Deochii mei în timpuri văd,
Păduri de brazi doinind izvoare,
Pe dune triste care șed,
Zăpezi eterne cad din soare.
Eu trag...
Pojarul unui trai torid,
Cu setea minții se ogoaie,
Unde-i pământul mai arid,
El sună dor și-ncântă ploaie.
Deochii iscusirii prind,
Umbrare-n stepe milenare,
Doinind cu vânt în zori colind,
Prășesc ogoare țipătoare.
Eu trag...
Pojarul unui trai torid,
Cu setea minții se ogoaie,
Unde-i pământul mai arid,
El sună dor și-ncântă ploaie.
Deochii iscusirii cresc,
Păduri în stepa lumii,
Cu vânturi dulci ușor prășesc,
Ogoare țipătoare vremii.
Eu trag...
Migală mută-n crez torid,
O sete oarbă care nu s-ogoaie,
Unde-i pământul mai arid,
Eu sun viorile a ploaie.
Deochii ispitirii văd,
Păduri de brazi doinind izvoare,
Iar dunele pe care șed,
O mare vălurind grânare.
Eu port...
Migală mută-n crez torid,
O sete care nu s-ogoaie,
Unde-i pământul mai arid,
Eu sun viori să vină ploaie.
Deochii ispitirii cresc,
Molifți sprințari doinind frunzare,
Vârtejul dunelor pășesc,
O mare vălurind grânare.
De port...
Pojarul unui trai torid,
Cu setea minții se ogoaie,
Unde-i pământul mai arid,
El sună dor și-ncântă ploaie.
Deochii iscusirii prind,
Umbrare-n stepe milenare,
Cum iarna prinde un colind,
În geamuri ochiuri de cântare.
Eu trag...
Pojarul unui trai torid,
Cu setea minții se ogoaie,
Unde-i pământul mai arid,
El sună dor și-ncântă ploaie.
Deochii iscusirii prind,
Umbrare-n copcă de izvoare,
Cum prinde iarna un colind,
În geamuri vechimi de cântare.
Eu...
Astmatic recompun conture,
Din vremea când eram flăcău,
Când fremătam ca o pădure,
Când eu eram stăpânul meu.
Vederea uită vechi conture,
Dar mintea sprintenă de Zeu,
Mai freamătă încă pădure,
De simt stăpân că sunt tot eu....
Poezie de Constantin Obadă despre bătrânețe, tinerețe, tristețe, zei, schimbare, speranță, ochi, minte, uitare, visVederea uită vechi conture,
Dar mintea ageră mereu,
Mai freamătă încă pădure,
De simt stăpân că sunt tot eu.
Deși tristețile apasă,
Cu cerul lor mereu închis,
Din depărtări iubiri mai lasă,
Speranțe aripe de vis.
O clipă simt...
Poezie de Constantin Obadă despre speranță, bătrânețe, tinerețe, schimbare, bunul simț, simț, dorință, minte, uitare, visVederea uită vechi conture,
Dar mintea ageră mereu,
Mai freamătă încă pădure,
De simt stăpân că sunt tot eu.
Deși tristețile apasă,
Cu cerul lor mereu închis,
Din depărtări iubiri îmi lasă,
Speranțe aripe de vis.
O clipă...
Poezie de Constantin Obadă despre bătrânețe, speranță, dorință, minte, uitare, vis, natură, cer, clipăStau dor în prag de vis, vibrând iubirea-n pară,
Cum arămește-n seri, pădurea solitară.
Poiene foșnitoare, din umbre beau lumini,
De te pătrunde-un farmec, ce face să te-nchini.
Minune de icoane în roiuri se ivesc,
Spoind apusul zilei cu...
Poezie de Constantin Obadă despre fanatism, minune, farmec, umbră, dor, iubire, vis, viață, lume, steleStau dor în prag de vis, vibrând iubire-n pară,
Cum arămește-amurg, pădurea solitară.
Altarul răzvrătirii din umbră bea lumini,
Dar și creaz-un farmec ce face să te-nchini.
Minune de icoane aprinse se ivesc,
Spoind apusul zilei cu har...
Poezie de Constantin Obadă despre fanatism, băutură, artă, artă fotografică, minune, farmec, dor, umbră, lume, iubireCu greu mai recompun conture,
Când eram sprinten ca un Zeu,
Ah..., cum mai fremătam pădure,
Când stăpân îmi eram eu.
Deși tristețile apasă,
Cu cerul lor mereu închis,
Din depărtări iubiri mai lasă,
Speranțe, aripe de vis....
Poezie de Constantin Obadă despre speranță, bătrânețe, tinerețe, zei, schimbare, vis, natură, salariu, ziMor copii pe drumuri și Biafra plânge,
Mor visând la pâine, înecați în sânge,
Foamea din orbite, crește globii mari,
Prin stomacuri urlă hoarde de tătari.
Surdă omenire, care miști rachete,
Cum lași tu să moară un popor sub soare?...
Poezie de Constantin Obadă despre rușine, foame, viitor, bucurie, sânge, credință, copii, omenie, pace, lumeRitmuri noi sunt geniale,
Când mustesc de poezie,
Când deschid o altă cale,
Cu sublim de măiestrie.
Limba nu-i decât pădurea,
Ramuri care-mbie versuri,
Frumusețea e securea,
Care-i taie din eresuri.
Versul poate fi miracol,...
