De ce..., îmi chinui, biata stripă,
În nopți de basm și de risipă?
De ce..., cu fulgi, mai leg himere,
De dragul cui și-a cui plăcere?
De ce..., din vreme timpurie,
Încerc, sublima armonie,
Când e știut, că din milenii,
Discret,...
Poezie de Constantin Obadă despre povești, geniu, început, limbă, minte, plăcere, risipă, armonie, cugetare, eternitateSedusă stă iubire-n poartă,
De nu se-ndură să mai plece!
Vecini, în treacăt o arată,
Dar ei, nu-i pasă cine trece!
Sub pomi, albiți de primăvară,
Pare, cuprinsă de nămeți!
Dar, de-o privești, cum se-nfioară,
Oricine-ai fi, de ea...
De ce..., ne amăgim, cu cât ne înmulțim,
Ființa noastră bună, cu zeci de surogate?
De ce..., gțndiri, tratăm, cu un sever regim,
Să suferim de frică, iubind, din lașitate?
De ne mai amăgim, cu temple din iubiri,
Un haos, ne pândește,...
Boierii hulpavi, au murit,
Dar, boieria, ne-a rămas,
Cu chipul blând și aurit,
Balaur crud, cu tril în glas!
Era, în teatre, un tipic:
„ Bătrâni să joci, de tinerel ”!
Acum, s-a mai schimabt, un pic,
Acuma, nu-i mai joci, defel!
Artiștii, poartă suferinți,
Pe chipul lor, de ceară,
Dureri, rămase, din părinți,
Din lume și din țară!
Dar, poartă și un zâmbet, rar,
Ce scapără-n idee,
Un cântec viu și temerar,
Ce-aprinde-o epopee!
Poezie de Constantin Obadă despre artiști, idee, părinți, zâmbet, suferință, durere, țară, lume, poezieAm iubit, o servitoare,
Cu priviri nevinovate,
Dulce și ispititoare,
Mă-nrobi, cu dulci păcate.
Am iubit, chiar o matușă,
Mie fiind, dar șugubăț,
Astăzi biata, are gușă,
Și se reazămă în băț!
Am iubit, femei ușoare,
Nori...
Poezie de Constantin Obadă despre război, soție, femeie, regret, păcat, mamă, povești, rai, poezie, iubireFrumoasă ești, domniță,
Ce mândră-n tonuri vii!
Mi-ai fi în veci dorință,
De-ai fi, cu ochii vii!
Eu plâng, vibrând simțirea,
Acelor mâini ce-au tras,
Nestinsa lor culoare,
Ce-n suflet, mi-au rămas!
Moartea, bate-n ritmuri vechi, cadența!
Eu, mă fac, că nu-i simt preajma,
Ci, vioi, măresc discret distanța,
Ca s-alerg, în lume, hojma!
Groaza, curge vie, prin artere,
Inima, abia mai bate,
Unde te-ai ascuns putere,
Să te sorb,...
Poezie de Constantin Obadă despre sărăcie, moarte, păcat, putere, eternitate, primăvară, sfinți, clipă, bunul simț, simțDupă April, cu zări striate,
Un Mai, posac și plângăreț,
Dezlănțuit din mări ciudate,
A smuls coroana lui de preț!
Murați, în farmece de Mai,
Visăm, că vremea ne e bună!
O..., Primăvară, dulce rai,
Noi, ce-am făcut, de vii...
Poezie de Constantin Obadă despre ploaie, rai, vinovăție, primăvară, natură, vreme, stele, lumină, poezieMă tem, să număr ziua asta,
Să nu mă mistuie, năpasta,
În care, parcă am căzut,
Din nu știu ce..., necunoscut.
În care, parcă am trăit,
O lume, ca un bun răit,
În care, parcă am murit,
'N amurgu-i roșu, aurit,
Din care, iar am...
Poezie de Constantin Obadă despre numere, parfum, ideal, salariu, zi, tăcere, frică, zi de naștere, lume, grădinăCe demoni nevăzuți îmi poartă,
Povara soartei, ispitind,
Nădejdea cu o biată artă,
Să tai din codri crengi iubind!
De ce să uit de suferinți,
Când eu, mânat de jurăminte,
În ziua sfintei biruinți,
Mai dorm pe paturi de morminte?
Poezie de Constantin Obadă despre jurământ, povară, suferință, artă, artă fotografică, salariu, zi, zi de naștere, poezieDrumul meu săpat în piatră,
Șuieră sub mii de roți,
Ca un cântec trist de șatră,
Dureros să te revolți!
El se pierde-n oarba lume,
Mângâiat numai de vânt,
Căci nu vrea, acum, anume,
Viu, nemuritoru-i cânt!
Sunt umbre care mai preling,
Conture de lumină,
Dar care-apoi ușor se sting,
În neguri și rugină!
Sunt umbre care mor târziu,
Oneste și curate,
Dar toate-n patimi de sicriu,
Se pierd în rânduri toate!
De la o vreme uit pe drumuri,
Alaiuri gândurilor clare,
Speranțe luminând tărâmuri,
Din lumea mea spre altă zare!
O minte slabă îmi tot seacă,
Comori de vise și lumină,
Iar lumea-mi risipită joacă,
In jurul meu ca-ntro ruină!
Poezie de Constantin Obadă despre vreme, comoară, speranță, minte, lume, vis, zi de naștere, lumină, poezieUn astm îmi chinuie duios,
Tot sensul existenței mele,
Dar eu sărman neputincios,
Mai sper să urc până la stele.
Deși mi-e greu să mai colind,
În lume sfinte idealuri,
Eu pasul vremii mi-l întind,
Să urc până nu cad în valuri!
Curbatul drum urcă la deal,
Spre liniștea eternă,
Ca apa clară într-un val,
Ca vântul în lucernă!
Pe margini plopii parcă plâng,
O jale abisală,
Și mii de păsărele-n crâng,
Scot triluri cu sfială!
Un dor de mine s-a desprins,...
Stăbat în mine alte lumi,
Din vremi cândva barbare,
Eu din zenitul altor culmi,
Mai cerc a lor mișcare!
Cum doruri bat iubirii lin,
În ritmuri noi romanța,
Fermecătorul lor declin,
Îmbracă-n timp distanța!
Te duci acolo-n țări mai calde,
unde dorm vise-n vechi smaralde,
Unde măslini pe orice cale,
Foșnesc din frunze osanale!
Te duci în arca nemuririi,
Unde cresc farmecele firii,
Unde sublimele lăute,
Alină-ncet dureri știute....
Când curg din mine ape clare,
În zori spre țărmuri infinite,
Nu sunt decât imaginare,
Istorii veșnic pomenite!
Când curg din mine sfinte vise,
În prada patimii bolnave,
Nu sunt decât dureri deschise,
Iubiri ce cad dorinței sclave!...
Poezie de Constantin Obadă despre istorie, eternitate, durere, noapte, vis, zi de naștere, viață, lume, soare, poezie
