Și chin și umilință,
Și noaptea vieții de argat,
Cu aspră suferință.
A fost odată. În neguri,
Acum pe tot o cheamă,
E viața solului răpus,
Cum o dorea stăpână.
Noi biciul l-am simțit ades,
În veacuri de-ologie,
Și-abia acum am înțeles,
Ce-i roza bucuriei.
Deschis acum parcă trăim,
Întâia dată-n lume,
Și-abia acum ne regăsim,
Adevăratul nume.
Din veacul care a murit,
Simțim durerea încă,
Azi un elan nebiruit,
Spre viață ne aruncă.