Și chin și suferință,
Și-am îndurat, cât am putut,
A vieții umilință.
În negură parcă s-a dus,
Trecutu-i omenesc,
Și viața robului supus,
Și biciul boieresc.
Noi, biciul l-am simțit ades,
În veacuri de-ologie,
Și-abia acum am înțeles,
Ce-i roza bucuriei.
Stau în chilia mea stingher,
Ca un catarg spre libertate,
Ce-și suie fruntea către cer,
Pe mări îndepărtate.
Din veacul care a pierit,
Simțim durerea încă,
Și un elan nebiruit,
Spre viață ne aruncă.