De ochiul clipei, scuturat,
Când scârțâind, ca o vioară,
N-a mai simțit..., ce-a indurat !
Pădurea-n freamăte sihastre,
La-ntunecat numa-n funzare,
În urmă n-a lăsat dezastre,
Ci doar un cântec de uitare !
Și viața lumii e-o pădure,
Numai că-n ea, mai sunt, dezastre,
Toți cei ce nu mai pot s-o-ndure,
Dispar pe veci, din zări albastre !