Când eram soli în drum iubirii,
Privindu-ne ca niște neferi,
Furam în zbor extaze firii.
Căci eu sfios eram mai mare,
Pe când tu, farmec de copilă,
Dureri am strâns cât sunt în stare,
Părinții când te-au dat în silă.
Ne-am revăzut după decenii,
Triști soli, iubirii ne-mplinite,
Jucam priviri din farmec jenii,
Prin roi de lacrimi stăpânite.
Noi n-am durat un scut iubirii,
N-am cucerit independențe,
Azi nu eram pradă durerii,
Și nu cerșeam oftând clemențe.
Dar, cum nu ies morții din gropi,
Cum nu curg râuri înspre dealuri,
Când ochii tineri sunt miopi,
Adio vieții idealuri!